DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pictorul Casei Regale, peisagistul Vadim Creţu, expune la Arbor.art.room

facebook
casa regala

Expoziţia "The Severed Garden", titlu inspirat de melodia formaţiei The Doors, a peisagistului neconvenţional Vadim Creţu va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), potrivit news.ro.

Perioadă de vizitare: până pe 24 ianuarie 2021. Expoziţia este curatoriată de Andrei şi Andreea Grosu, regizori şi oameni de teatru care au fondat şi coordonează compania Teatrul Independent UNTEATRU, la propunerea Victoriei Nagy Vajda.

Spaţiul expoziţional Arbor.art.room, aparţinând Asociaţiei pentru cultură şi arte Arbor, a devenit cunoscut iubitorilor de arte vizuale în toamna acestui an, prin două expoziţii originale (ca mod de abordare şi execuţie): "Woman Unchained" a artistei basarabene Irina Greciuhina (curator Doinel Tronaru) şi "Un veac de singurătate", aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului (curatori: Victoria Nagy Vajda, Anastasia Gurschi).

Noua propunere artistică a Victoriei Nagy Vajda este un peisagist neconvenţional, Vadim Creţu (originar din Republica Moldova, dar format la Bucureşti, în atelierul maestrului Ştefan Câlţia), remarcat prin marea cantitate de lucrări comisionate de Casa Regală a României, ceea ce l-a făcut să fie considerat „pictorul oficial“ al acesteia.

Citește și: EXCLUSIV BREAKING SURSE Zeci de mii de euro ÎMPACHETAȚI în pungi IKEA GĂSIȚI de DNA în casa managerului Lukacs - S-a prezentat judecătorilor ca un UMIL funcționar ONEST

Peisagistica sa de înaltă clasă artistică i-a atras renumele de „un Ruisdael român“, dar pictura lui Creţu are ecouri şi din artişti prerafaeliţi, precum John Everett Millais. Pictează în general grădini, adevărate labirinturi vegetale, încâlcite şi prolixe, dar şi selve teutone, întunecate şi neliniştitoare, de un gotic tipic germanic. Peisajele silvane din această expoziţie vor constitui o revelaţie pentru iubitorii de artă bucureşteni.

Titlul expoziţiei este sugerat de versurile piesei "The Severed Garden" a celebrei trupe The Doors: "They are waiting to take us / into the severed garden".

Fundalul sonor va fi asigurat de melodia formaţiei The Doors, cu variaţiuni ale celebrului Adagio in G Minor compus de Albinoni.

Soţii Grosu au remodelat spaţiul Arbor.art.room pentru „recrearea atmosferei din primul strat al operei artistului“, dorindu-şi ca singurele puncte luminate să fie tablourile.

"Arta e dezbătută dintotdeauna. Poate că asta este menirea actului artistic, să nască păreri, senzaţii, polemici aprinse. Să nască ceva în oameni. Pe lângă toate acestea, arta mai face un lucru valoros: emoţionează. Emoţia e tot ce ne dorim în faţa operei de artă. Vadim Creţu creează un eseu în imagini despre o lume nevăzută, o lume care ascunde întuneric în fiecare colţ neatins. Primplanul acestor spaţii imaginate este o coordonată pentru ce am învăţat că înseamnă viaţa. Dedesubturile acestui univers fascinează obsesiv la o privire atentă, ascunzişurile necunoscute care transpar din spatele celor mai vii aşezări de pe pământ ne înspăimântă până la pietrificare şi ne prefac în statuile din mijlocul pădurii sale. Întunecimea care pândeşte de după fiecare înfăptuire verde conduce spre lumea tragediei antice, din care parcă descind siluetele statuare purtătoare de voci neînsufleţite ale păcatelor, care ne vor tulbura neîntrerupt. Arta lui Vadim Creţu emoţionează. Te simţi infirm şi neajutorat în faţa ei. Îţi răscoleşte toate simţurile, te posedă şi te subjugă cu o forţă neghicită. Te trezeşti cu tine faţă în faţă. Singur", spun Andrei şi Andreea Grosu.

Deschiderea expoziţiei „The Severed Garden“ se va face în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare, iar programul de vizitare s-a prelungit pe durata mai multor ore pentru a permite un aflux constant de vizitatori.

Intrarea în spaţiul expoziţional se efectuează direct din stradă şi nu permite staţionarea niciunui grup, oricât de redus, de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.