Cristian Popescu Piedone a ajuns în această dimineață la Tribunalul Brașov, unde contestă măsura controlului judiciar dispusă de DNA. Fostul șef al ANPC acuză procurorii de „rea-voință manifestă” și susține că dosarul este „lipsit de temei real”. Magistrații brașoveni au amânat însă dosarul.
Pe site-ul instanței se arată că Piedone a depus o plângere prin care cere revocarea măsurii, după ce a fost plasat sub control judiciar pe 22 iulie, cu interdicția de a-și exercita funcția. Acesta este acuzat de procurori că ar fi oferit acces la informații nepublice unei persoane neautorizate, în legătură cu un control la Hotelul Internațional din Sinaia.
Judecătorii Tribunalului Brașov au amânat, însă, luarea unei decizii în privința măsurii controlului judiciar luată împotriva lui Cristian Popescu Piedone. Tribunalul Brașov urma să decidă luni, dacă fostul șef al ANPC, rămâne sau nu sub control judiciar. Judecătorii nu s-au hotărât, însă asupra contestației lui Piedone la măsura controlului judiciar și au amânat pronunțarea unei
În timpul controlului judiciar, Cristian Popescu Piedone nu poate lua contact cu ceilalți implicați în dosar și nici nu are permisiunea de a părăsi România. Dacă încalcă aceste condiții, instanța poate înlocui măsura cu arest la domiciliu sau chiar cu arest preventiv.
Decizie amânată în privința controlului judiciar pentru Piedone
Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a demis pe Piedone din funcția de președinte al ANPC pe 23 iulie, după deschiderea anchetei DNA. Funcția este ocupată interimar de vicepreședintele Sebastian Hotca, până la numirea unui nou conducător.
În plângerea depusă la tribunal, Piedone reclamă „încălcări grave ale vieții private și ale dreptului la apărare” și îi acuză pe procurori de „reavoință manifestă”. Pe 25 iulie, o judecătoare a formulat o declarație de abținere de la judecarea cazului, iar noul termen a fost stabilit pentru 28 iulie.
Vezi mai multe: Piedone contestă la Brașov controlul judiciar impus de DNA: Dosar fabricat din informații publice, scurgeri în presă și interceptări fără legătură cu ancheta
Fostul șef al ANPC este inculpat în dosarul nr. 42/1/P/2025, fiind acuzat că ar fi oferit unei persoane neautorizate informații despre un control iminent la Hotelul Internațional din Sinaia. Piedone respinge acuzațiile, spunând că informația privind controalele era deja publică și că discuția vizată de anchetă privea aspecte personale, nu favorizarea hotelului.
În plângerea sa, Piedone critică modul în care a fost instrumentat dosarul, invocând scurgeri de informații în presă și lipsa accesului complet la dosar înainte de audierea martorilor. Totodată, el consideră măsura controlului judiciar nejustificată și disproporționată, având în vedere că faptele sunt vechi de câteva luni, martorii au fost deja audiați, iar el a fost între timp destituit din funcție.
Piedone cere revocarea integrală a controlului judiciar și susține că dosarul ar fi construit pe „presiune mediatică” și „acuzații fără fundament”.
Comentează