Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pier Carlo Padoan va fi noul preşedinte al UniCredit

unicredit

Cel mai mare grup bancar italian, UniCredit SpA, l-a numit pe economistul Pier Carlo Padoan în funcţia de director şi îl va desemna pe fostul şef al Trezoreriei în funcţia de preşedinte când va reînnoi Consiliul de Administraţie, în primăvara anului viitor, transmite Reuters potrivit Agerpres.

Alegerea lui Padoan, în vârstă de 70 de ani, parlamentar din partea partidului de centru stânga PD aflat la guvernare, vine pe fondul consolidării din sectorul bancar european, sporind presiunile asupra directorului general Jean Pierre Mustier de a renunţa la poziţia sa de respingere a fuziunilor şi achiziţiilor (M&A).

Din poziţia sa de ministrul al Economiei, Padoan a supervizat salvarea băncii Monte dei Paschi, pe care Guvernul încearcă acum să o reprivatizeze. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că UniCredit este văzut ca fiind cel mai bun candidat pentru a prelua Monte dei Paschi, dar Trezoreria nu este dispusă să îndeplinească acele condiţii impuse de UniCredit pentru a lua în considerare o potenţială tranzacţie.

Citește și: SONDAJ CURS - Intenția de vot pentru partide la alegerile parlamentare

După ce divergenţele politice au dus la eşuarea încercărilor de a realiza acorduri transfrontaliere cu Societe Generale şi Commerzbank, Mustier s-a angajat să rămână în afara actualului val de fuziuni. În schimb, el se concentrează pe accelerarea planurilor privind plasarea activelor din străinătate într-un sub-holding din Germania, care să fie separat de operaţiunile din Italia.

UniCredit activează în 14 ţări din Europa, cu operaţiuni semnificative în Germania şi Austria, precum şi în Europa Centrală şi de Est. Banca obţine mai mult de jumătate din veniturile sale în afara Italiei. De aproximativ un an, grupul bancar analizează o posibilă separare a operaţiunilor din Italia de cele din străinătate, în încercarea de a îmbunătăţi costurile de finanţare ale singurei bănci italiene de importanţă sistemică la nivel global.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Mustier caută să grăbească planurile şi să obţină aprobarea de la actualul Consiliul de Administraţie, înainte ca mandatul său să expire în primăvara anului viitor.

UniCredit a anunţat că Padoan va avea un rol activ în selectarea candidaţilor pentru viitorul Board.

"UniCredit este într-adevăr un câştigător pan-European cu rădăcini solide italiene. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu Consiliul de Administraţie şi cu echipa de conducere pentru a capitaliza aceste puncte forte", a afirmat Padoan.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.