DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezastru pentru conglomeratului indian Adani: pierderile la bursă au depăşit 100 de miliarde de dolari

bqprime.com
Adani Enterprises

Pierderile la bursă ale conglomeratului Adani din India, declanşate de un raport critic al unei firme americane de short selling, s-au adâncit, depăşind joi 100 de miliarde de dolari, transmite CNBC, citat de news.ro.

Pierderile principalelor afaceri ale miliardarului Gautam Adani au atins 107 de miliarde de dolari,joi, de la publicarea pe 24 ianuarie a unui raport critic amplu al Hindenburg Research din New York, care a dezvăluit o poziţie scurtă în companiile Grupului Adani.

Pretinzând o investigaţie desfăşurată pe parcursul a doi ani, raportul a acuzat conglomeratul că s-a implicat ”într-o manipulare a acţiunilor şi o schemă de fraudă contabilă de-a lungul deceniilor”.

Familia Adani a negat cu fermitate acuzaţiile ca fiind ”nimic altceva decât o minciună” din partea ”Madoffs of Manhattan” într-o ripostă de 413 de pagini care nu a reuşit să calmeze îngrijorareaal investitorilor şi să frâneze o vânzare rapidă a acţiunilor.

”Este extrem de îngrijorător faptul că declaraţiile unei entităţi aflate la mii de kilometri distanţă, fără credibilitate sau etică, au cauzat un impact negativ grav şi fără precedent asupra investitorilor noştri”, se arată în răspunsul Adani, descriind Hindenburg ca ”un vânzător în lipsă lipsit de etică”.

Altruism sau egoism?

”Hindenburg nu a publicat acest raport din motive altruiste, ci pur şi simplu din motive egoiste şi prin încălcarea flagrantă a legilor aplicabile privind valorile mobiliare şi valutare”, se spune în răspuns.

Hindenburg a replicat pe 29 ianuarie că răspunsul Adani ”a încercat, în mod previzibil, să îndepărteze atenţia de la problemele de fond şi, în schimb, a alimentat o naraţiune naţionalistă, susţinând că raportul nostru a echivalat cu ”un atac calculat asupra Indiei”.

Forbes l-a retrogradat pe Gautam Adani din Top 10 al celor mai bogaţi bărbaţi din lume. Scăderea rapidă a acţiunilor companiilor Grupului Adani a stârnit îngrijorări cu privire la riscul sistemic mai larg pentru pieţele indiene.

Banca centrală a Indiei a cerut băncilor locale detalii privind expunerea lor la conglomeratul Adani, a informat joi Reuters, citând surse guvernamentale şi bancare.

Condiţiile de piaţă ”fără precedent” şi fluctuaţiile bruşte ale preţului zilnic al acţiunilor au împins Adani Enterprises să retragă, miercuri, oferta publică ulterioară (FPO) de 2,5 miliarde de dolari.

”Interesul investitorilor este primordial şi, prin urmare, pentru a-i proteja de orice potenţiale pierderi financiare, Consiliul de administraţie a decis să nu continue cu FPO”, a spus Adani într-un comunicat.

Vânzarea FPO a fost subscrisă în totalitate. Acţiunile Adani Enterprises au scăzut cu 26,7% în timpul sesiunii de joi, Adani Ports cu 6,6%, iar Adani Green şi Adani Transmission pierzând fiecare cu 10%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.