Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pierre Person, secretarul general adjunct al partidului lui Emmanuel Macron a demisionat

captura video youtube
Macron, Masca

Pierre Person, secretarul general adjunct al formaţiunii Republica în Mişcare (La République en marche, LRM), înfiinţată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a demisionat, exprimând nemulţumire faţă de obiectivele partidului, informează cotidianul Le Monde, potrivit Mediafax.

Deputatul Pierre Person consideră că partidul prezidenţial nu mai este suficient de dinamic şi nu poate face faţă obiectivelor finalului mandatului preşedintelui.

"Traversăm o gravă criză sanitară, economică şi socială. Pentru a-i face faţă, Emmanuel Macron a modificat datele, oferind un nou suflu Guvernului şi grupului LRM din Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului Franţei - n.red.). În cadrul partidului, nu s-a schimbat nimic. Este în măsură partidul să înfrunte noua etapă a mandatului? Nu în starea actuală. Nu poate nici să acţioneze în funcţie de diversele noastre sensibilităţi, nici să coordoneze mobilizarea, nici să producă idei noi. Este necesară o reformare", a argumentat Pierre Person.

"Pentru a da un nou suflu partidului, am decis să demisionez din funcţiile de conducere în cadrul formaţiunii; mă retrag din funcţia de secretar general adjunct şi din cea de membru al Comitetului executiv. Redevin militant, printre militanţi, şi, evident, rămân membru al grupului parlamentar", a precizat Pierre Person.

Formaţiunea Republica în Mişcare (La République en marche, centru, social-liberală) a fost înfiinţată în 2016 de Emmanuel Macron. În prezent, este condusă de secretarul general Stanislas Guerini.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.