DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Piesă de teatru, jucată sâmbătă pe aeroportul Henri Coandă

aeroport bucuresti
Spectacolul este programat pentru sâmbătă, de la ora 19,00. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, spectacolul este realizat după o idee originală a Teatrului de Sufragerie, după textul unuia dintre cei mai jucați dramaturgi români, Ștefan Caraman, premiat la Gala Premiilor UNITER în 2005. Regia primului spectacol creat pentru aeroport și pus în scenă chiar în incinta acestuia este semnată de Alexandru Nagy, iar scenografia îi aparține Ioanei Pashca. Din distribuție fac parte Gelu Nițu, Cătălina Mustață, Meda Victor și Mihai Smarandache. 'Ne vom revedea în anul care a trecut' este a doua piesă din trilogia Aeroport; am scris-o în anul 2009, imediat după ce am terminat prima piesă din serie — fără pauză, fără să mă gândesc prea mult, am scris-o natural. E poate cea mai ofertantă din punct de vedere dramaturgic, e puternică, e surprinzătoare, așa cum este o femeie în miezul vârstei ei. Te seduce instant și-și activează nesiguranță. Este o piesă despre iubire, sau mai degrabă despre iubiri; iubirile costă tocmai pentru că sunt gratuite, ne fac plăcere pentru că sunt dureroase și sunt veșnice tocmai pentru că durează foarte puțin. Cât un tranzit dinspre avionul de Hamburg spre cel de Praga. Sau cam așa ceva", spune Ștefan Caraman despre textul său, citat în comunicat. Povestea spectacolului se petrece în sala de așteptare a unui aeroport, unde două cupluri tratează o intrigă de actualitate, în care oricine se poate regăsi. Două generații diferite, prin prisma analizei a două relații de cuplu, un stop-cadru, oricând posibil, care surprinde în mod excepțional caracteristicile generației mature și ale celei tinere. Este o poveste pe care oricare dintre noi o poate surprinde în viața cotidiană, cu atât mai mult într-o sală de așteptare, se arată în prezentarea spectacolului. Premiera din aeroport va surprinde exact esența spectacolului, "viața ca un aeroport", în care oamenii vin și pleacă, în care iubirile se învârt precum călătoriile. După premiera oficială din Aeroportul Internațional "Henri Coandă", spectacolul va fi integrat în repertoriul Teatrului de Sufragerie, dar și în programul teatrelor din București. În luna iunie, Teatrul de Sufragerie își propune să plece într-un turneu de promovare, o caravană care va cuprinde cinci aeroporturi din țară, Sibiu, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Tulcea (orașul în care locuiește și creează autorul textului, Ștefan Caraman), unde spectacolul se va juca pentru publicul local. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.