Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piloții din Rusia și Belarus au fost suspendați din MotoGP / Sancțiunile aprobate de Federaţia Internaţională de Motociclism

motogp.com
motogp

Federaţia Internaţională de Motociclism, care organizează Campionatul Mondial de MotoGP, a anunţat, sâmbătă, sancțiuni împotriva Rusiei și Belarusului, ca urmare a atacării Ucrainei de către Vladimir Putin.

În cadrul ședinței extraordinare care a avut loc în data de 5 martie, Consiliul de Administrație al FIM a luat următoarele decizii provizorii de urgență și de protecție, care intră în vigoare imediat și rămân în vigoare până la noi ordine:

Suspendarea eliberării licențelor și a licențelor deja distribuite pentru Federația de Motociclism din Rusia (MFR) și Federația Belarusă de Motociclism Sportiv (BFMS).

Suspendarea din funcții a persoanelor din MFR și BFMS care acționează în calitate de oficiali FIM și de membri ai comisiilor/experți/agenți ai FIM. În consecință, piloții, echipele și oficialii din Rusia și Belarus nu pot participa la evenimentele și activitățile FIM.

Suspendarea înregistrării și anularea tuturor evenimentelor, cum ar fi reuniunile internaționale, campionatele mondiale și evenimentele cu premii care au loc în Rusia, Belarus și Ucraina și, dacă este cazul, relocarea acestor evenimente în altă țară.

Întreruprea oricărei alte activități FIM, inclusiv (dar fără a se limita la) seminarii, reuniuni ale comisiilor, tabere de pregătire care au loc în Rusia, Belarus și Ucraina.

Consiliul de administrație al FIM recomandă în unanimitate tuturor membrilor afiliați și uniunilor continentale să aplice aceste măsuri la nivel național și continental, scrie motogp.com.

Jorge Viegas, președintele FIM, a adăugat: "Ne exprimăm compasiunea și solidaritatea cu toți cei care suferă, ca urmare a invaziei rusești în Ucraina, și rămânem în strânsă legătură cu membrul nostru afiliat din Ucraina (FMU). Aș dori să le mulțumesc membrilor Consiliului de Administrație al FIM pentru că au luat aceste măsuri în interesul sportului și al păcii. FIM, împreună cu promotorii și organizatorii săi, a acționat deja în această privință și a anulat competițiile FIM programate în Rusia, Belarus și Ucraina. Deciziile anunțate astăzi sunt în conformitate cu recomandările și declarațiile făcute de Comitetul Olimpic Internațional, adaptate pentru a se potrivi sportului nostru. Familia FIM urmărește cu mare tristețe evoluția evenimentelor din Ucraina și speră într-o rezolvare rapidă și pașnică".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.