Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima reacție a lui Mircea Geoană după prelungirea mandatuluii lui Jens Stoltenberg: Am avut de gestionat situaţii fără precedent în istoria recentă a Alianţei

captură TV
Mircea Geoana

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a apreciat, marţi, prelungirea mandatuluii lui Jens Stoltenberg la conducerea Alianţei, exprimându-şi bucuria de a contunua să lucreze în aceeaşi echipă pentru succesul Summit-ului din Washington, când NATO va împlini 75 de ani. ”Împreună am avut de gestionat situaţii fără precedent în istoria recentă a Alianţei”, a transmis Geoană, potrivit news.ro.

”Salut cu bucurie decizia aliaţilor NATO de de a-i prelungi mandatul Secretarului general Jens Stoltenberg, cu încă un an, până la 1 octombrie 2024. Decizia va fi aprobată de şefii de stat şi de guvern NATO la Summit-ul de la Vilnius, care va avea loc pe 11-12 iulie”, a scris, marţi, pe Facebook, Mircea Geoană.

Acesta s-a declarat ”mândru şi bucuros” să facă echipă în continuare, la conducerea NATO, cu Jens Stoltenberg, ”un lider formidabil, un coleg de nădejde şi un prieten drag”.

”Împreună am avut de gestionat situaţii fără precedent în istoria recentă a Alianţei noastre şi sunt încântat că vom continua să lucrăm în aceeaşi formulă şi pentru succesul Summit-ului din Washington, când NATO va împlini 75 de ani”, a mai transmis Geoană.

NATO a decis, marţi, să prelungească cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, preferând să rămână cu un lider experimentat în loc să încerce să convină asupra unui succesor, în condiţiile în care războiul face ravagii la uşa alianţei, relatează Reuters.

Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, este liderul alianţei transatlantice din 2014, iar mandatul său fusese deja prelungit de două ori anterior - o dată cu un mandat plin de încă patru ani, apoi pentru încă un an, din cauza izbucnirii războiului din Rusia. Actualul mandat îi expira la sfârşitul lunii septembrie.

Într-un tweet, Stoltenberg a declarat că este onorat de decizia de prelungire a mandatului său până la 1 octombrie 2024.

"Legătura transatlantică dintre Europa şi America de Nord a asigurat libertatea şi securitatea noastră timp de aproape 75 de ani, iar într-o lume mai periculoasă, alianţa noastră este mai importantă ca niciodată", a afirmat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.