Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ping-pong verbal în coaliție: Ionuţ Stroe îi răspunde lui Paul Stănescu că PNL nu va accepta taxe haotice 'doar pentru că sună bine'

pnl umbra

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat vineri pentru News.ro că ar reţine din atacul social-democratului Paul Stănescu partea în care spune că în coaliţie au avut un acord pentru măsuri fiscale care se pot aplica, care sunt realiste.

”Eu aş reţine din mesajul domnului Stănescu partea în care spune că în Coaliţie am avut un acord pentru măsuri fiscale care se pot aplica, care sunt realiste. Asta e ce contează, nu declaraţii politice. Pachetul de măsuri este făcut pentru oameni, cu gândul la ei şi la economie”, a declarat Ionuţ Stroe.

El precizează că ”de fiecare dată PNL a susţinut şi va susţine doar măsuri care dau rezultate, care funcţionează în mod real în economie, nu unele fanteziste”.

”Noi lucrăm cu datele de la ministerul de finanţe condus de un membru PSD, nu avem alte date, nu cred că cei din PSD au alte calcule, cel puţin noi nu le cunoaştem. Nu există reţete secrete. PNL va susţine mereu doar soluţii care ţin economia în echilibru, care încurajează afacerile şi creşterea economică şi care nu riscă să adâncească şi mai mult criza. PNL rămâne un garant că nu vom introduce sau mări taxe haotic, doar pentru că sună bine”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe mai arată: ”Avem un rezultat bun iar acest dialog politic public ar trebui să se termine după ce ne-am hotărât să mergem pe un drum. Nu putem ţine ţara într-o tensiune permanentă vorbind într-una despre taxe noi. Aşa ca n-ar strica un apel la raţiune si aşezarea la masa dialogului in cadrul coaliţiei. PSD a intrat la guvernare alături de PNL si la fel ca si noi, îşi asumă în discuţiile din interiorul coaliţiei aceste măsuri fiscale. Trebuie sa si le asume pana la capăt”.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă într-un comunicat oficial, vineri, despre pachetul de măsuri fiscale agreat în coaliţia de guvernare, că PSD ar fi vrut ca în pachetul agreat să prindă şi supraimpozitarea pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari şi a supraprofitului din pandemie. El arată că, deşi colegii de coaliţie s-au opus, au arătat că există la nivelul coaliţiei voinţă politică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.