Pirotehniştii au INTERVENIT la Reşiţa - Au asanat muniţie rămasă neexplodată

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-04-2020

Actualizat: 08-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.desteptarea.ro

O echipă de pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a intervenit miercuri, de urgenţă, pentru asanarea de muniţie rămasă neexplodată din timpul celui de-al doilea război mondial, în zona centrului civic al municipiului, potrivit Agerpres.

"În jurul orei 12,00, echipa de pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a intervenit, de urgenţă, pentru asanare de muniţie neexplodată în zona centrului civic din municipiul Reşiţa.

Citește și: Curs BNR, 7 aprilie 2020. Creștere de ultim moment a euro! A trecut pragul de 4,83 de lei

Pompierii pirotehnişti au ridicat şi transportat, în condiţii de maximă siguranţă, un proiectil exploziv calibru 57 mm, găsit îngropat în pământ în urma lucrărilor care se efectuează în zonă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, Adrian Manofu.

Acesta a fost transportat, în vederea distrugerii ulterioare, la SC Arsenal Reşiţa SA.

Nu au fost înregistrate evenimente nedorite, luându-se toate măsurile de asigurare a zonei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri