Bosniacul Miralem Pjanic, fostul mijlocaş al echipelor AS Roma şi Juventus Torino, a anunţat că se retrage din activitatea competiţională la vârsta de 35 de ani, la scurt timp după ce zvonurile despre o posibilă revenire a sa la clubul piemontez au fost respinse, conform Football Italia, potrvit Agerpres.
Potrivit relatărilor TMW, Pjanic a hotărât să se retragă din activitatea competiţională, iar în prezent studiază posibilitatea de a deveni impresar. Fostul internaţional bosniac nu a comunicat încă public decizia.
Pjanic era liber de contract de la finalul sezonului 2024-2025, după un sezon petrecut la ŢSKA Moscova.
Au existat zvonuri privind o posibilă revenire la Juventus într-o poziţie anume după imagini apărute în mediul online cu el în echipamentul de antrenament al clubului, dar, aşa cum a explicat un jurnalist al Football Italia, acest demers a fost doar pentru a relua legătura cu vechi prieteni şi colegi.
Pjanic a strâns 780 de apariţii în toate competiţiile pentru cluburile la care a jucat şi pentru naţionala ţării sale în decursul carierei, dintre care 665 la nivel de club şi 115 pentru Bosnia-Herţegovina.
Primii ani ai carierei i-a petrecut în Serie A: cinci ani la AS Roma (2011-2016), unde a avut 185 de apariţii şi a marcat 30 de goluri, şi alte patru sezoane la Juventus Torino, până în 2020, unde a jucat în 178 de meciuri în toate competiţiile, marcând 22 de goluri.
Pjanic a mai evoluat la FC Barcelona, Beşiktaş, dar şi la Sharjah (EAU), sub comanda antrenorului român Cosmin Olăroiu.






























Comentează