„Fondul Sărăciei”. După majorarea taxelor și impozitelor locale de la începutul anului, autoritățile pregătesc un mecanism de redistribuire a banilor între comunități. Guvernul intenționează să creeze un fond de solidaritate în care vor ajunge sumele încasate peste un anumit prag de către marile orașe, potrivit unor surse citate de ȘtirileProTV.
Municipiile cu venituri ridicate ar urma să aibă încasările plafonate, iar diferența ar fi direcționată către bugetul de stat. Executivul va redistribui ulterior banii către comunele și orașele care nu reușesc să se autofinanțeze.
Taxe mai mari în marile orașe: de la locuințe la mașini
Taxele și impozitele locale au crescut din ianuarie 2026 în principalele orașe ale țării, după introducerea noilor valori impozabile prin Codul Fiscal. București, Cluj-Napoca, Iași și Brașov se numără printre municipiile care au aplicat majorări semnificative.
Primarii au calculat, în medie, creșteri de aproximativ 80% ale impozitelor pe clădiri. În funcție de vechimea locuințelor, unele taxe se vor dubla sau chiar tripla față de nivelul din 2025. Au crescut și impozitele pe autovehicule, cele mai poluante fiind taxate suplimentar. Pentru o mașină cu normă de poluare Euro 6 și motor de un litru, impozitul anual ajunge la 82 de lei, dublu față de anul trecut.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că România se confruntă cu dezechilibre majore în finanțarea administrațiilor locale, comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene. Datele publicate de Guvern arată că aproximativ 83% din bugetele primăriilor provin din transferuri de la bugetul de stat, față de o medie europeană de 51%.
În același timp, taxele și impozitele locale reprezintă mai puțin de 1% din PIB, comparativ cu 3,7% la nivelul Uniunii Europene. Această situație face ca, în multe localități, cheltuielile cu personalul să depășească veniturile proprii ale primăriilor.
Executivul susține că reforma sistemului de impozitare locală era inevitabilă și face parte din angajamentele asumate prin PNRR și în relația cu Comisia Europeană. Guvernul afirmă că bugetul de stat nu mai poate susține transferuri tot mai mari către administrațiile locale, în contextul deficitului bugetar.
Impact bugetar estimat: 3,7 miliarde de lei
Aplicarea noilor măsuri este estimată să aducă venituri suplimentare de aproximativ 3,7 miliarde de lei în 2026, cu peste 30% mai mult față de anul precedent.
Cele mai mari creșteri sunt prognozate la impozitele pe clădiri, cu aproximativ 1,42 miliarde de lei în plus, urmate de taxele pe terenuri, cu 1,09 miliarde de lei, și de impozitele pe autovehicule, cu 1,18 miliarde de lei.
Potrivit Guvernului, banii colectați din taxele și impozitele locale vor rămâne la bugetele locale, însă redistribuirea prin fondul de solidaritate va modifica modul în care sunt împărțite resursele între comunități.





























Comentează