Marea Britanie a avut în vedere un plan prin care solicitanţii de azil în regat ar fi fost trimişi la peste 6000 de kilometri distanţă, în teritorii britanice din Atlanticul de sud, dar ulterior s-a renunţat la această idee, considerată drept "ridicolă" de oponenţi politici, a relatat Financial Times, citat miercuri de Reuters.
Potrivit ziarului, Ministerul de Interne de la Londra a luat în considerare construirea de centre de procesare a migranţilor pe insulele vulcanice Ascension şi Sf. Elena, după ce a studiat cum procedează alte ţări cu problemele migraţiei ilegale.
Ministrul de interne Priti Patel a renunţat la plan după ce a discutat cu alţi oficiali despre aspectele practice legate de transportul solicitanţilor de azil în respectivele locuri.
"Această idee ridicolă este inumană, complet lipsită de pragmatism şi peste măsură de costisitoare", a comentat pe Twitter Nick Thomas Symonds, purtător de cuvânt al Partidului Laburist.
Ministerul de Interne britanic nu a comentat deocamdată aceste informaţii, dar potrivit ziarului citat un oficial a subliniat că Marea Britanie se mândreşte cu tradiţia de a le oferi refugiu celor care au nevoie de protecţie.
"Aşa cum au spus miniştrii, lucrăm la planuri de reformă a politicilor şi legislaţiei privind migraţia ilegală şi azilul pentru a ne asigura că putem să le acordăm protecţia adecvată celor care au nevoie, asigurând totodată că nu se abuzează de sistem şi că putem preveni infracţionalitatea legată de aceasta", a spus oficialul citat.
Numărul migranţilor veniţi în Marea Britanie a crescut în acest an. Potrivit media, circa 1500 de oameni au traversat Canalul Mânecii în bărci şi ambarcaţiuni improvizate, doar în luna august.
În total, în perioada iunie 2019 - iunie 2020 în Regatul Unit au fost înregistrate peste 32.000 de solicitări de azil.
Financial Times a mai scris că ideea menţionată este o dovadă a influenţei fostului premier australian Tony Abbott, numit mai devreme în septembrie consilier comercial al guvernului britanic.
Australia dispune de centre de detenţie offshore pe insulele Nauru şi Manus, din Pacific. Politicile australiene şi centrele sale de detenţie pentru migranţi au fost criticate în mod repetat de ONU şi de organizaţii pentru drepturile omului. Solicitanţii de azil interceptaţi pe mare şi trimişi în aceste centre nu se pot instala în Australia, chiar dacă se stabileşte că sunt refugiaţi autentici.
Plan controversat - Marea Britanie a vrut să trimtă migranți pe insule din Atlanticul de Sud
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

54
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Mii de încălcări ale armistițiului de Paște
54

137
Austria acuză 'birocrația UE' și ia decizia să lanseze un plan propriu de de reducere a facturilor la energie
137

115
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2026. Taurii, plini de șarm. Află ce se întâmplă cu zodia ta
115

425
La ordinul lui Donald Trump, SUA vor bloca navele care intră sau ies din porturile iraniene
425

3.694
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
3.694

1.582
Prima reacție a Kievului: Zelenski l-a felicitat pe Péter Magyar după victoria clară în alegerile parlamentare din Ungaria
1.582

5.156
Fiul lui Soros îl pulverizează pe Viktor Orban după alegerile din Ungaria
5.156

7.085
Relația lui Peter Magyar cu România. Cum s-a poziționat noul star al Ungariei la prezidențiale
7.085

1.771
IDF se pregătește pentru un nou conflict cu Iranul - Campanie de pregătire în presa israeliană
1.771

6.217
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
6.217

2.301
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
2.301

9.433
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
9.433

8.529
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
8.529
















Comentează