DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Planeta Mercur va traversa discul Soarelui, fenomenul fiind vizibil și din România: Avertismentul dur al specialiștilor

www.pravda.ru
planete soare

Planeta Mercur va traversa, luni, discul Soarelui, fenomenul fiind vizibil pe jumătate din România, începând cu ora 14.35 și până apune astrul, în jurul orei 17.00, anunță Observatorul Astronomic din București. Specialiştii avertizează că fenomenul observat cu ochiul liber poate provoca orbire, scrie Mediafax.

Tranzitul nu poate fi observat decât prin instrumente speciale, echipate cu filtre solare, așa că specialiștii de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" recomandă publicului să nu încerce nicio improvizație. Observatorul Astronomic va fi deschis pe perioada desfășurării fenomenului.

Din România se poate observa aproape jumătate din fenomen, de la începutul tranziției până când apune Soarele, fiind favorizate zonele de sud-est, unde astrul apune mai târziu decât în restul țării.

Tranzitul se poate vedea în totalitate din America de Nord, de Sud și din Oceanul Atlantic.

S-a TERMINAT: Care este CLASAMENTUL la prezidențiale, după ce s-au numărat voturile în 99,9% din secții

În România, tranzitul începe în jurul orei 14.35, când Soarele se află la aproximativ 20 de grade deasupra orizontului (mai sus cu câteva grade în sud-est și mai jos în nord-vest). De la acea oră începe să se vadă pe discul Soarelui un disc mai mic (de 192 de ori mai mic decât discul Soarelui), întunecat, care se va mișca din stânga sus spre mijlocul acestuia.

VIDEO SCANDAL în direct la TV, între Ponta și Viorica Dăncilă: 'Fiți mai deșteaptă decât portarul de la intrare/Puteți să vă calmați, luați un extraveral'

Tranzitul începe destul de târziu pentru România și Soarele va fi din ce în ce mai apropiat de orizont, apunând înainte de maximul fenomenului. Tranzitul planetei Mercur poate fi urmărit din România până în jurul orei 17.00, când Soarele va apune (16.40, la Iași, 16.53, la București și 17.09, la Timișoara).

Specialiștii de la Observatorul Astronomic spun că oricine dorește să observe fenomenul are de făcut următorii pași: "să găsească un loc de unde Soarele se vede bine și la apus. Orizontul vestic trebuie să fie liber pentru că planeta încă se va afla pe Soare când acesta va fi foarte apropiat de orizont. Fenomenul începe în jurul orei 14.35 și Soarele apune pe la ora 17 deci o oră și jumătate pentru observații. Soarele poate fi privit în siguranță numai prin filtre, iar planeta nu poate fi văzută decât prin telescop, așa că obsevarea fenomenului va fi mai dificilă".

Avertismentele specialiștilor sunt clare: "Nu priviți Soarele prin CD-uri, dischete, ochelari de soare, folie de aluminiu sau orice altceva pentru că veți orbi. Nu priviți Soarele prin binocluri sau instrumente astronomice pentru că veți orbi instantaneu. Dacă doriți să vă uitați printr-un instrument astronomic (binoclu, lunetă sau telescop) filtrul, neapărat folie mylar (se găsește la magazinele de astronomie), se pune în fața obiectivului și nu la ocular (unde se va topi foarte rapid, împreună cu retina dvs.). Nu veți putea da vina pe noi, pentru că v-am avertizat. O metodă sigură pentru observarea fenomenului (și a Soarelui în general) prin telescop/lunetă fără filtru și fără pericol este să nu vă uitați prin ocular, ci să proiectați imaginea Soarelui pe o coală albă", arată o prezentare a Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.