Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Plângeri penale după ce elementele de siguranţă de pe drumul pe care s-a răsturnat un autocar au fost furate

descopera.ro
autostrada bucuresti pitesti
În urma accidentului produs pe DJ 792C, drum aflat în reabilitare, şoferul a atras atenţia că nu existau elementele de avertizare privind lucrările care au loc în zona localităţii Buteni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a precizat însă pentru AGERPRES că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, iar în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Referitor la lipsa elementelor de semnalizare, un reprezentant al antreprenorului care a câştigat licitaţia de modernizare a DJ 792C, pe segmentul Pâncota-Târnova-Buteni, a declarat pentru AGERPRES că partea carosabilă este deja marcată, însă elementele de siguranţă şi avertizare instalate în zona şantierului au fost furate.

"S-au furat zeci de indicatoare rutiere, aproximativ 300 de balize care delimitau zona de lucru, panourile de informare şi avertizare privind existenţa şantierului, dar şi baterii de la utilajele noastre din zonă sau scule şi unelte în valoare de 300.000 de lei. În acest sens, am depus mai multe plângeri la Poliţie pentru furt", a declarat Florin Dobrescu, manager de proiect.

El a spus că deşi lipseau indicatoarele şi balizele, partea carosabilă era marcată cu vopsea.

Directorul de comunicare al Consiliului Judeţean Arad, Andrei Ando, a precizat că lucrările la acest drum nu au fost încă recepţionate.

"Drumul respectiv aparţine Consiliului Judeţean, este un şantier în lucru. Acolo, din păcate, deşi drumul este marcat, toate indicatoarele care semnalizau faptul că există o limitare de 40 km/h din cauza lucrărilor, dar şi 300 de balize care semnalizau zonele periculoase, au fost furate. Drumul respectiv nu este deocamdată recepţionat de Consiliul Judeţean", a declarat Ando pentru AGERPRES.

Autocarul în care se aflau şoferul şi 32 de pasageri s-a răsturnat, sâmbătă seară, într-un şanţ de pe marginea DJ 792C, la ieşirea din localitatea Buteni spre satul Cuied.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a activat Planul roşu de intervenţie, la locul accidentului deplasându-se mai multe echipaje SMURD, ale Ambulanţei Judeţene şi echipe de descarcerare.

Nouă persoane au fost transportate la spital, iar trei au rămas internate cu policontuzii sau fracturi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a precizat că autocarul este înmatriculat în judeţul Timiş şi efectua un transport turistic. Şoferul este un bărbat de 50 de ani, din Periam, judeţul Timiş, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nu consumase alcool.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.