Planul ascuns al PSD: Cum poate fi restructurat Guvernul fără majoritate în Parlament (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-09-2019

Actualizat: 09-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis luni seara, în unanimitate, ca Guvernul să se prezinte săptămâna viitoare în Parlament, pentru votul pe restructurare. Potrivit unor surse din cadrul şedinţei, planul este unul cu o componentă neaşteptată.

Liderii PSD se bazează pe o decizie a Curţii Constituţionale, în care ar fi precizat faptul că pentru restructurare Guvernului nu este nevoie de votul a 50% plus 1 din totalul membrilor Parlamentului, ci doar de votul a 50% plus 1 dintre parlamentarii prezenţi la şedinţă.

Astfel, PSD susţine că votul nu este unul de investitură, pentru că premierul este deja investit, iar o simplă restructurare are nevoie doar de votul majorităţii parlamentarilor prezenţi. Cum este foarte dificil să se mobilizeze toţi parlamentarii la vot, orice absenţă din tabăra opoziţiei ar însemna un avantaj pentru Guvern.

De asemenea, PSD mizează şi pe faptul că o cădere a restructurării în Parlament nu ar duce automat la schimbarea Guvernului, lucru care se va poate face doar în urma adoptării unei moţiuni de cenzură.

CITEȘTE ȘI: Descoperirea cercetătorilor japonezi: Ce trebuie să faci zilnic pentru o memorie mai bună .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri