Mii de persoane au manifestat vineri în capitala Iordaniei, Amman, unde trăiesc numeroşi palestinieni, împotriva planului preşedintelui american Donald Trump de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian, transmite AFP potrivit Agerpres.
Arzând drapelul israelian şi scandând ''moarte Israelului'', cei aproape 3000 de manifestanţi au protestat în faţa moscheii Al-Husseini, în centrul Ammanului, în mijlocul unui important dispozitiv de securitate, potrivit corespondentului France Presse.
''Iordania respinge acordul secolului'' şi ''acordul secolului este un eşec'', au scris manifestanţii pe pancarte, reproducând expresia folosită de Donald Trump în descrierea planului său de pace.
Circa 300 de persoane au protestat şi în faţa ambasadei americane la Amman, îndemnând statele arabe la ''rezistenţă'' şi la susţinerea palestinienilor.
Proteste asemănătoare cu câteva sute de participanţi au avut loc şi în oraşele iordaniene Irbid (nord), Al-Karak (vest) şi Al-Salt (nord-vest).
Într-o discuţie telefonică avută vineri cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei a precizat că poziţia ţării sale în chestiunea palestiniană rămâne ''neschimbată'', inclusiv în ce priveşte crearea unui stat palestinian în limitele frontierelor existente înaintea Războiului de Şase Zile din 1967 şi cu capitala la Ierusalimul de Est, potrivit unui comunicat oficial.
Planul de pace american prezintă însă Ierusalimul drept ''capitala indivizibilă a Israelului'' şi propune crearea unei capitale a statului palestinian limitată la periferia Ierusalimului de Est, precum şi anexarea coloniilor israeliene şi a Văii Iordanului în Cisiordania ocupată.
Planul de pace al lui Trum generează proteste în Iordania
Articole Similare

4.888
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
4.888

3.199
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
3.199

4.281
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
4.281

86
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
86

1.416
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.416

124
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
124

3.562
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
3.562

2.588
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.588

3.032
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
3.032

2.566
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.566

105
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
105

156
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
156

2.848
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
2.848

















Comentează