Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Planul de pace al lui Trump - Ce spun locuitorii orașului care ar putea deveni capitala Palestinei

Jurnalistii.ro
steag palestina

Abu Dis, capitala Palestinei independente în viziunea lui Donald Trump, nu poate fi această capitală în opinia palestinienilor Mohammed, Khaled sau Yara, sceptici cu toţii faţă de proiectul american de stabilire a capitalei unui viitor stat palestinian în acest cartier mărginaş al Ierusalimului, relatează AFP potrivit news.ro.

La Washington, marţi, preşedintele american a dezvăluit marile linii ale proiectului său de pace în Orientul Mijlociu, supranumit fără prea mare convingere "Safqat al-Qarn" (”Acordul secolului”) pe străzile palestiniene.

Planul acordă Israelului oraşul contestat Ierusalim, inima vibrantă a monoteismelor, statutul de capitală ”indivizibilă”. Şi prevede înfiinţarea unui stat palestinian, în parte amputat.

Capitala acestuia din urmă ar fi în parte la Ierusalim, situată la est sau la nord de ”bariera de securitate”, şi anume cartierele care fac parte în mod istoric din oraş, dar care au fost separate de un zid de beton ridicat la începutul anilor 2000 în timpul celei de Doua Intifade, o revoltă palestiniană.

Iar documentul american numeşte cartierul Abu Dis drept eventuala capitală a Palestinei, adăugând că ea ar putea lua numele de Al-Qods (”sfânt”) - numele arab al Ierusalimului.

De la locurile sfinte din Oraşul Vechi la Abu Dis sunt, teoretic, doar câteva minute de făcut cu maşina, în slalom la Ras al-Amud printre autocare cu turişti veniţi să viziteze Ierusalimul.

Însă, într-un sens giratoriu, GPS-ul se blochează - un zid de beton blochează trecerea.

Trebuie, astfel să te întorci, să faci zig-zag, să ieşi pe autostradă, să treci printr-un ”check-point” (punct de control), să traversezi un sat plin de gropi, să treci pe lângă un depozit şi un ”cimitir” de maşini pentru ca să ajungi la Abu Dis, după 30 de minute de condus.

”EU PREFER IERUSALIMUL”

De cealaltă parte a zidului, locuitorii pot vedea peste el Muntele Măslinilor. Însă trebuie să te urci pe un deal sau la etajul doi al imobilelor pentru a zări Domul Stâncii, pe Espalanda Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului.

La umbra zidului, înnegrit de pneuri arse la manifestaţii, constelat de steaguri palestiniene şi de omagii aduse martirilor palestinieni, Mohammed Hermas, un comerciant în vârstă de 43 de ani, se întreabă cum ar putea deveni cartierul său o capitală.

”Nu văd ce aş putea obţine, fie că această capitală este la Ierusalim ori aici. Nu există viziune în nicio parte pentru viitorul nostru”, spune el, în faţa unui bazin cu ulei în clocot în care dansează crochete de falafel.

Sami, alt palestinian, pare deschis la compromis. ”Statul şi religia trebuie să fie separate. Atât timp cât ne putem ruga la Al-Aqsa, capitala poate fi aiurea”.

”Dar, da, eu prefer Ierusalimul”, adaugă el, în contextul în care liderii palestinieni au denunţat planul american din multiple motive şi mai ales pentru că a plasat Ierusalimul în mâna Israelului.

Sami, tânărul tată al unei familii, care poartă blugi cu găuri, consideră că problema centrală rămâne a locurilor de muncă şi salariilor. Iar salariu înseamnă, pentru moment, acces de cealaltă parte a barierei de separaţie.

”Aici muncim pe 80 de shekeli pe zi (21 de euro), dar în Israel primeşti 400 de euro pentru aceeaşi muncă”, spune el.

PARLAMENTUL DIN ABU DIS

Înainte de a Doua Intifada şi de construirea zidului, locuitorii din Abu Dis se duceau în restul Ierusalimului pentru a-şi face cumpărăturile, a studia sau munci.

Abu Dis ”nu ar trebui să fie, nu poate fi capitală. (Ierusalimul) ar trebui să fie un singur oraş în care să poată circula toată lumea”, subliniază Yara, o locuitoare din Ierusalim care trece dintr-o parte în alta a zidului de câteva ori pe săptămână pentru a studia la universitatea locală.

Iar Aurtoritatea Palestiniană (AP) a început construirea unui Parlament la Abu Dis, stabilit până la urmă la Ramallah.

În prezent, imobilul de piatră de culoarea nisipului se află la câţiva metri de zidul de beton.

În biroul său din Biblioteca locală de la Abu Dis, în care sunt clasate arhivele moştenirilor familiilor din Ierusalim, Khaled Elyan poate contenpla atât Parlamentul neterminat, cât şi, în depărtare, Domul Stâncii.

”Abu Dis face parte din Ierusalim, este unul dintre cartierele oraşului, nu este un oraşindependent. Abu Dis nu poate fi capitală”, spune el după ce fumează.

”Zidul ne-a izolat. Scopul era să ne despartă de Ierusalim. Ceea ce vând Trump şi (premierul israelian în exerciţiu Benjamin) Netanyahu este o iluzie”, dă el asigurări..

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.