Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Planul de securitate al guvernului elen scoate populația în valuri în stradă: După studenți, jurnaliștii au manifestat împotriva deciziilor executivului

Noul "plan naţional de gestionare" a manifestaţiilor anunţat de guvern a provocat vineri reacţii puternice în rândul asociaţiilor jurnaliştilor din Grecia, care denunţă "o lovitură gravă dată informării cetăţenilor", relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestui proiect, poliţia ar urma "să stabilească locuri precise pentru jurnaliştii" care acoperă manifestaţiile, ceea ce, potrivit acestora, vizează limitarea libertăţii lor de deplasare.

Într-o scrisoare adresată ministrului protecţiei cetăţenilor, Michalis Chryssohoidis, "sindicatele jurnaliştilor şi media din Grecia (ESIEA), fotoreporterilor (EFE) şi corespondenţilor presei străine în Grecia (FPA) îşi exprimă opoziţia faţă de planul naţional de gestionare a manifestaţiilor".

"Această delimitare dă o lovitură gravă informării cetăţenilor, unul dintre fundamentele democraţiei", subliniază sindicatele, care cer o întâlnire cu Michalis Chryssohoidis.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

În urma protestelor jurnaliştilor, Michalis Chryssohoidis a declarat vineri la postul de radio Skai că regula privind limitarea accesului jurnaliştilor la manifestaţii nu va fi aplicată decât atunci "când jurnaliştii o solicită", în caz de incidente grave.

Planul guvernamental prevede, de asemenea, utilizarea de portavoci de către poliţie pentru a gestiona situaţia în caz de dispersare a manifestaţiei de către forţele de ordine sau folosirea de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Acest plan de gestionare a manifestaţiilor a fost făcut public joi Michalis Chryssohoidis, într-un moment în care poliţia a făcut pentru scurt timp uz de gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie a studenţilor de la Salonic.

Studenţii protestează de două săptămâni împotriva unui proiect de lege al Ministerului Educaţiei privind instituirea unui corp de poliţie în universităţi, o premieră în Grecia.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Primele pagini ale ziarelor din Grecia au reflectat vineri aceste noi politici de securitate. "Democraţie poliţienească", titrează Ziarul Redactorilor (stânga), în timp ce Eleftheros Typos (dreapta) salută prezenţa poliţiei în universităţi cu titlul: "Sfârşitul toleranţei pentru huligani".

Cotidianul liberal Kathimerini evocă pe prima pagină o "reacţie a rectorilor" împotriva măsurilor guvernamentale şi persistenţa Ministerului Educaţiei "în a face să avanseze o evoluţie care sapă o prăpastie între cele două părţi".

La putere de peste un an şi jumătate, guvernul lui Kyriakos Mitsotakis a făcut din "securitate o prioritate", crescând efectivele şi numărul de controale ale forţelor de ordine în centrele urbane şi închizând frontierele pentru a reduce numărul sosirilor de migranţi şi refugiaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.