Plasticul şi alte produse petrochimice vor susţine cererea mondială de petrol până în 2050, contracarând un consum mai mic de combustibili pentru transport, a anunţat vineri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.
În pofida eforturilor guvernelor de a reduce poluarea şi emisiile de CO2 din partea sectorului de petrol şi gaze, agenţia cu sediul la Paris a subliniat că se aşteaptă la o creşterea a cererii de produse petrochimice pe fondul avansului economiilor emergente, precum India şi China. Produsele petrochimice rezultate din petrol şi gaze formează materia de bază pentru o serie de produse, variind de la sticlele de plastic la produse de înfrumuseţare, îngrăşăminte şi explozibili.
Într-un raport publicat vineri, IEA a estimat că cererea de petrol din partea sectorului transportului ar urma să scadă până în 2050 ca urmare a înmulţirii vehiculelor electrice şi introducerii unor motoare pe combustie internă mai eficiente, însă acest lucru va fi contrabalansat de o cerere crescută de petrol pentru produse petrochimice.
"Nu există nicio îndoială că sectorul petrochimiei va fi motorul care va sta la baza creşterii cererii de petrol pentru mulţi ani de acum încolo" a declarat directorul IEA, Fatih Birol.
Conform estimărilor IEA, produsele petrochimice vor fi responsabile pentru mai mult de o treime din creşterea cererii mondiale de petrol până în 2030 şi pentru aproape o jumătate din creşterea cererii până în 2050. Aceasta în condiţiile în care în anul 2017 cererea globală pentru produse petrochimice a fost responsabilă pentru o cantitate de petrol de 12 milioane barili pe zi (bpd), adică aproximativ 12% din cererea totală de petrol.
În următoarele decenii, companii petroliere precum Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell intenţionează să investească în complexe petrochimice, mizând pe creşterea cererii pentru plastic în economiile emergente. De asemenea, marii producători de petrol din Orientul Mijociu, precum Arabia Saudită şi Kuweit, investesc şi ei în complexe petrochimice pentru că în unele cazuri pot câştiga mai mulţi bani prin convertirea ţiţeiului brut în plastic decât în produse rafinate precum benzină, spune Birol.
Pe de altă parte, utilizarea plasticul a ajuns în atenţia opiniei publice în condiţiile în care deşeurile din plastic ajung în oceane unde afectează viaţa marină, ceea ce a determinat unele ţări să interzică, total sau parţial, sau să taxeze utilizarea pungilor de plastic de unică folosinţă.
Cu toate acestea, în raportul său IEA susţine că eforturile guvernelor de a încuraja reciclarea în ideea de a limita emisiile de CO2 vor avea doar un efect limitat asupra creşterii sectorului petrochimiei. Potrivit celui mai agresiv scenariu al IEA, reciclarea ar afecta doar aproximativ 5% din cererea de produse chimice.
"Chiar dacă au fost făcute eforturi substanţiale în reciclare şi diminuare a plasticului de unică folosinţă, în special în Europa, Japonia şi Coreea de Sud, aceste eforturi au fost depăşite cu mult de creşterea semnificativă a consumului de plastic în economiile în curs de dezvoltare" a subliniat IEA.
Complexele petrochimice pot folosi atât produse petroliere uşoare cât şi gaz petrol lichefiat. Însă gazele naturale devin din ce în ce mai mult o materie brută preferată, în special în SUA unde a crescut producţia de gaze de şist.
Conform raportului IEA, petrochimia va fi responsabilă pentru aproximativ 7% din creşterea cu aproximativ 850 miliarde metri cubi a cererii mondiale de gaze naturale între 2017 şi 2030, şi 4% din creşterea preconizată până în 2050.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Plasticul va susţine cererea mondială de petrol până în 2050
Explorează subiectul
Articole Similare

74
Volkswagen vrea să aducă tehnologia Rivian și pe mașinile pe benzină și motorină
74

1.100
România, campioana inflației în UE – BNR ține dobânda pe loc, economia stagnează: 'Acest lucru ar trebui să le dea suficiente motive de îngrijorare politicienilor' (analiză)
1.100

45
Google, investigat de Comisia Europeană pentru retrogradarea site-urilor media / Cum funcționează politica „site reputation abuse”
45

3.814
Cumpără americanii Lukoil? Mișcarea care poate schimba piața carburanților din România
3.814

1.134
România riscă să rămână în urmă: Țara noastră nu își mai permite să piardă creiere valoroase
1.134

1.953
Este pesimismul economic întreținut artificial? Noile datele artă că industria românească atinge cel mai bun ritm din ultimul an
1.953

202
Surse oficiale americane dezvăluie cum au fost negocierile comerciale dintre SUA și Elveția, purtate joi la Washington
202

767
Salariile din România rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană: Românii câștigă de patru ori mai puțin decât angajații din Luxemburg
767

2.666
Apune era comenzilor ieftine din China: Gata cu plafonul de 150 €, toate pachetele din afara UE vor fi taxate
2.666

83
Liderii aviației și turismului, față în față la Cluj: Corina Martin cere reconectarea aeroporturilor din România și reluarea zborului Cluj–Constanța
83

47
Circulația trenurilor cu locomotive electrice a fost reluată între staţiile Mircea Vodă şi Feteşti
47

26
VIDEO FOTO Vâlcea investește în energie verde: Panouri fotovoltaice pe 16 clădiri publice, printr-un proiect de 1,1 milioane de euro
26

14
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creștere şedinţa de joi
14


















Comentează