Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pleacă IT-istii din România? Moise Guran: Fiul meu a plecat și nu se mai întoarce

Buletin de Bucuresti
nomazi digitali

Pleacă IT-istii din România? Moise Guran: Fiul meu a plecat și nu se mai întoarce

În cadrul primei ediții a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, desfășurată la Cluj, s-a discutat problema resursei umane. Sabin Sărmaș, Președintele Comisiei pentru Digitalizare, Camera Deputaților, susține că IT-iștii români nu mai pleacă din țară din cauza salariilor.

Securitatea cibernetică a devenit o prioritate pentru companii și instituții în era digitală și, mai ales, pentru societățile din sectoarele strategice, precum este cel energetic.

În perioada 24-25 noiembrie 2023, Distribuție Energie Electrică Romania – DEER organizează la Cluj-Napoca, prima ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie. Astfel, orașul de la poalele Feleacului este, timp de două zile, gazda celor mai importanți actori din Energie și Tehnologia Informației.

Într-o discuție despre digitalizarea domeniului energiei și asigurarea securității acestuia, parlamentarul Sabin Sărmaș a susținut că România are câteva avantaje competitive legate de resursa umană. „Să știți că IT-știi nu mai pleacă din România pentru salarii, pentru că e mult mai mișto să fie IT-ist la Cluj, vă garantez asta, decât să fii IT-ist la Londra”.

„Fiul meu e în Marea Britanie și nu se mai întoarce”, a menționat moderatorul dezbaterii, jurnalistul Moise Guran.

„Știți de ce? Poate pentru oportunitățile pe care le are acolo, pentru că sunt de cu totul alt nivel”, a replicat Sărmaș.

„Sigur, este opinia dumneavoastră și o respect, însă dacă e vreun IT-ist în sală care vrea să intervină pe această problemă, vă rog să o facă acum. E o problemă serioasă, asta, adică chiar e o problemă. E celebru brain-drain pe care omenirea îl cunoaște de 150 de ani către Statele Unite”, a intervenit Guran.

„Eu, dacă am înțeles corect, ați spus că pleacă IT-știi din România pentru salarii mai bune. Eu vă spun că majoritatea care pleacă, pleacă datorită oportunităților mult mai bune pe care le au acolo și mult mai interesante”, a mai spus Sărmaș.

De ce pleacă IT-iștii

În discuție a intervenit și europarlamentarul Daniel Buda care a susținut: „Dacă pot să intervin aici legat de brain drain este o temă discutată foarte mult în Parlamentul European și, domnule Guran, să știți că nu salariul este cel care generează această dorință de migrație în interiorul Uniunii Europene, ci pur și simplu este vorba de utilizarea unei libertăți de mișcare. Oamenii au nevoie să se ducă într-o parte sau alta, nu neapărat condiționat sau legat de ceea ce înseamnă salarizarea.”

Buda a mai susținut că toate forțele politice au făcut de-a lungul timpului eforturi considerabile pentru a proteja acest sector IT, tocmai pentru că se poate muta foarte ușor dintr-o țară în alta. „Aici putem să ne gândim alte resorturi interioare ale unor astfel de mutații în interiorul Uniunii Europeane”, a completat europarlamentarul.

„Încă o dată, sigur că e un cumul de factori, nu zic că sunt numai banii, dar n-aș vrea totuși să ocolim problema asta, pentru că, până la urmă, nu dvs.. politicienii, sunteți cei care decideți ce salarii sunt la Compania de distribuție a energiei electrică sau la Hidroelectrica”, a mai spus Guran.

Firmele plătesc bani grei pentru a evita riscurile reputaționale

Sabin Sărmaș a mai vorbit despre numeroasele atacuri cibernetice care au loc în România.

„Să știți că în România există peste 30.000 de incidente cibernetice. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) ne poate confirma acest lucru, sunt vizate peste 150 de instituții. Există lunar sute de atacuri, zeci de atacuri de succes, iar companiile plătesc bani grei pentru a recupera datele”, a spus parlamentarul.

Companiile, în general, plătesc bani grei pentru a evita pierderi reputaționale pentru că n-au investit anterior în securitate cibernetică și pentru că plătesc după, a mai precizat acesta.

Într-adevăr, DNSC a precizat că grupul de ransomware BlackCat a început să abuzeze de viitoarele reguli de raportare a incidentelor cibernetice ale Comisiei pentru Valori Mobiliare și Schimburi (SEC) pentru a pune presiune asupra organizațiilor care refuză să negocieze plățile de răscumpărare.

„Atacatorii au depus deja o plângere SEC împotriva unei victime, într-o mișcare care probabil va deveni o practică obișnuită odată ce noile reglementări vor intra în vigoare la mijlocul lunii decembrie”, susține DNSC.

Miercuri, 22 noiembrie 2023, infractorii cibernetici din spatele ransomware-ului BlackCat, cunoscut și sub numele de ALPHV, au listat MeridianLink, un furnizor de soluții de creditare digitală pentru instituțiile financiare, pe site-ul său de scurgeri de date, care este folosit pentru a numi public și a face de rușine companiile pe care grupul le-ar fi compromis. Majoritatea bandelor de ransomware au adoptat această dublă tactică de șantaj în ultimii ani pentru a forța mâna victimelor necooperante, amenințând să vândă sau să elibereze date pe care atacatorii au reușit să le fure, arată sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.