Plecare cu scandal de la Pandurii: 'Îl dau în judecată'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 13-01-2017

Actualizat: 13-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul antrenor al echipei Pandurii, Petre Grigoraș, răspunde acuzațiilor administratorului special de la Pandurii, Marin Golea. Administratorul special al grupării gorjene a precizat că Grigoraș a fost demis pentru că nu a știut să gestioneze situația de la club și i-a scăpat pe jucători de sub control. ”Este jignitor, revoltător să fiu judecat de astfel de oameni, care nu au nicio legătură cu fotbalul și cu care m-am intersectat doar de cinci-șase ori.

Mi-am consultat avocatul și nu voi lăsa lucrurile așa. E imaginea mea în joc, iar unii încearcă să mi-o strice într-un mod grotesc. Cred că administratorul nu a făcut de capul lui acele declarații calomnioase la adresa mea. E mâna altcuiva. Nu bănuiesc că ar fi vocea domnului Condescu”, a declarat dezamăgit Grigoraș, pentru libertatea.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri