Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) a definitivat şi aprobat Ordinul de ministru referitor la procedura anunţată în cursul zilei de 10 aprilie a.c. în ceea ce priveşte organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă de pe aeroporturile din România spre alte ţări, actul normativ urmând să intre în vigoare luni, 13 aprilie potrivit Agerpres.
"Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, printr-un efort comun al tuturor specialiştilor din domeniul aerian şi rutier din cadrul ministerului şi al instituţiilor din subordine cu atribuţii în aceste domenii, precum şi cu suportul ministerelor cooptate în acest demers - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne - a emis OMTIC nr. 875/ din 10.04.2020, prin care a fost stabilită procedura de emitere a avizului pentru efectuarea zborurilor care intră sub incidenţa art. 10 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 7/2020. Ordinul intră în vigoare începând cu data de 13.04.2020 şi devine obligatoriu pentru toate entităţile menţionate în cuprinsul său", potrivit unui comunicat al MTIC.
Prin emiterea acestei reglementări, a fost stabilită procedura clară prin care operatorul aerian transmite o solicitare pentru efectuarea zborului, cu cel puţin 48 de ore înainte de ora programată, către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) - autoritatea responsabilă desemnată în baza Ordonanţei militare cu gestionarea acestei problematici.
Solicitarea va cuprinde următoarele elemente: a) numele, adresa, datele de contact, naţionalitatea şi indicativul OACI al operatorului aerian; b) tipul, însemnele de înmatricularea şi capacitatea aeronavei; c) aeroportul de origine şi cel de destinaţie, ruta; d) programul de operare; e) denumirea, adresa, datele de contact ale tour-operatorului; f) copia contractului charter în limba română sau traducerea în limba engleză; g) acordul aeroportului din România cu privire la efectuarea zborului;
h) contractul cu agentul de handling de pe aeroportul din România; i) declaraţie privind persoana responsabilă, pe aeroportul din România pe care se îmbarcă pasagerii, pentru asigurarea respectării drepturilor pasagerilor, inclusiv cazarea pasagerilor în caz de anulare/întârziere a zborului, până la îmbarcarea pasagerilor în vederea transportului spre destinaţia finală sau, după caz, în vederea transportului retur, spre domiciliu; j) numele, adresa şi datele de contact ale agentului/agenţilor de recrutare de pe teritoriul României; k) copia avizului autorităţilor din ţara de destinaţie a zborului, pentru efectuarea zborului respectiv.
În urma analizei acestei solicitări, AACR va emite avizul solicitat în maximum 24 de ore de la primirea documentaţiei complete.
"Nu va fi avizată efectuarea zborurilor care intră sub incidenţa prezentei proceduri, în situaţia în care acestea sunt programate să fie efectuate pe acelaşi aeroport, la un interval mai mic de patru ore unul faţă de celălalt", se arată în comunicatul MTIC.
Totodată, AACR va monitoriza respectarea tuturor restricţiilor de operare spre/dinspre România sau pe rute interne, instituite prin ordonanţele militare pentru anumite categorii de zboruri şi va elabora o procedură pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ce decurg din nerespectarea de către operatorii aeronavelor a restricţiilor de operare stabilite. Procedura se emite prin Decizia directorului general al Autorităţii Aeronautice Civile Române şi se publică pe pagina de internet a instituţiei (www.caa.ro)
"Noua reglementare aduce clarificări importante şi în ceea ce priveşte obligaţiile agentului de recrutare. Aceasta este prima verigă din mecanismul transportului lucrătorilor sezonieri şi cel care organizează, pe teritoriul României, transportul pasagerilor spre aeroportul de îmbarcare", se precizează în comunicat.
Astfel, agentul de recrutare va organiza transportul spre aeroportul de îmbarcare numai după primirea acordului din partea administratorului aeroportului respectiv, fiind obligat să asigure prezenţa pe aeroportul din România a unui reprezentant care să acorde asistenţă permanentă pasagerilor, inclusiv în situaţia întârzierii sau anulării zborului. Datele de contact ale reprezentantului se comunică administratorului aeroportului cu cel puţin 24 de ore înainte de efectuarea zborului.
Totodată, agentul de recrutare este responsabil şi de asigurarea echipamentelor de protecţie împotriva COVID-19 pentru pasageri.
Un alt aspect care a fost clarificat, prin noua reglementare, vizează partea de responsabilitate a transportatorilor care vor îmbarca numai pasageri care sunt echipaţi corespunzător (cel puţin cu mască şi mănuşi de protecţie) cu respectarea dispoziţiilor din ordonanţele militare în vigoare. Pentru a preveni aglomerarea aeroportului înaintea efectuării zborului a fost stabilit faptul că deplasarea spre aeroport să fie organizată astfel încât pasagerii să nu ajungă la aeroport cu mai mult de patru ore înainte de ora efectuării zborului, indiferent de mijlocul de transport folosit.
La rândul său, operatorul rutier de transport care efectuează transport prin servicii ocazionale are obligaţia să notifice Autoritatea Rutieră Română cu privire la efectuarea cursei, urmând ca ARR să informeze în mod operativ MTIC şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) cu privire la notificarea primită.
"Prin emiterea acestui ordin se asigură coerenţa şi predictibilitatea la nivel naţional în ceea ce priveşte gestionarea grupurilor de lucrători sezonieri care sunt transportaţi spre destinaţiile respective prin intermediul curselor charter. Responsabilităţile în organizarea acestui demers sunt definite, iar toţi factorii implicaţi trebuie să respecte un set de obligaţii, astfel încât procesul să desfăşoare în siguranţă şi în mod fluent în contextul actual, marcat de mari de pericole şi riscuri pentru sănătate", precizează ministerul
Plecarea muncitorilor sezonieri din România a fost reglementată
Explorează subiectul
Articole Similare

567
VIDEO Ce a răspuns Nicușor Dan când a fost întrebat, la Copenhaga, de dronele rusești care lovesc România
567

829
Nicușor Dan le prezintă liderilor europeni dovezile implicării Rusiei în campania electorală
829

1.463
Teoria conspirației despre alegerile pentru Primăria Capitalei: AUR a aruncat în aer amânarea
1.463

2.539
Andrei Caramitru, atac exploziv. Despre cine afirmă economistul că sunt 'oameni psihopați, periculoși, obsedați de bani și putere'
2.539

35
Victor Negrescu: Parlamentul European va dezbate și vota o rezoluție privind încălcările spațiului aerian de către dronele rusești
35

4.286
Scandal pe axa România-Republica Moldova: Seful comisiei din Parlamentul României, deputat AUR, este acuzat direct că joacă în tabăra Rusiei
4.286

5.347
VIDEO Durov a făcut noi dezvăluiri despre cenzurarea lui Călin Georgescu și anularea alegerilor din România
5.347

10.456
VIDEO O nouă stângăcie din partea lui Nicușor Dan, de față cu Emmanuel Macron la Copenhaga, totul după gafa cu Armata
10.456

1.615
Guvernul Bolojan adoptă serviciul militar voluntar. Alte măsuri importante în ședința de joi
1.615

172
Preşedintele Nicuşor Dan participă joi la reuniunea Comunităţii Politice Europene
172

4.100
Războiul pe reforma administrației se mută în PNL! Primarul Slatinei, revoltat de planul lui Bolojan: 'E o aberație / Punem lacătul pe țară, ne ducem toți acasă'
4.100

3.262
Alegeri anticipate în România, un scenariu cu 'rezultate catastrofale' - Theodor Stolojan avertizează liderii coaliției: 'Ar fi ultimul cui bătut în coșciug'
3.262

429
Urcatul scărilor, calvar pentru milioane de seniori – Cazanciuc anunță planul pentru blocurile cu 3 și 4 etaje
429
Comentează