Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Plenul Consiliului Concurenţei va fi format din 9 membri. Legea a fost promulgată

consiliul concurentei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea Legii concurenţei 21/1996, prin care se stabileşte că plenul Consiliului Concurenţei este format din nouă membri, aceştia având un mandat de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată, conform Agerpres.

Actul normativ a fost iniţiat de un grup de parlamentari PSD în octombrie 2017, iar în iunie 2020 a fost adoptat de Senat - for decizional în acest caz. În 2020, PNL, USR şi şeful statului au sesizat actul normativ la CCR, însă Curtea a respins obiecţiunile de neconstituţionalitate. În noiembrie 2020, preşedintele Iohannis a transmis Parlamentului o cerere de reexaminare. Camera Deputaţilor a reexaminat legea în urma cererii preşedintelui Iohannis şi s-a pronunţat prin vot pe 20 decembrie 2022. Senatul a adoptat această lege, în calitate de for decizional, pe 11 martie.

Potrivit actului normativ, plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial format din nouă membri: un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi şase consilieri de concurenţă, numiţi de Camerele reunite ale Parlamentului; trei membri la propunerea grupurilor parlamentare din Senat, patru membri, la propunerea grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, un vicepreşedinte la propunerea preşedintelui României şi un vicepreşedinte la propunerea prim-ministrului.

Anterior, legea prevedea şapte membri în plenul Consiliului Concurenţei.

Numirea preşedintelui plenului Consiliului Concurenţei, a vicepreşedinţilor şi a celor şase consilieri de concurenţă, cu nominalizarea funcţiilor, se face de către cele două camere ale Parlamentului reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Condiții de numire

Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un membru al Consiliului Concurenţei se numără vechimea de minimum 10 ani, studii superioare dovedite cu diplomă, să nu fie condamnat definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie şi pentru care nu a intervenit reabilitarea, să nu aibă cazier fiscal şi să nu se fi aflat într-o stare de incompatibilitate sau conflict de interese.

"În caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă, revocarea din funcţie intervine de drept. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, membrii Consiliului Concurenţei pot fi suspendaţi din funcţie de Parlament de la data punerii în mişcare a acţiunii penale", mai prevede actul normativ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.