Inundaţiile şi alunecările de teren au dus la moartea a trei persoane în nordul Vietnamului, după mai multe zile de ploi puternice care au inundat mii de locuinţe, a anunţat luni presa de stat, potrivit AFP, potrivit Agerpres.
În imaginile difuzate de presa de stat pot fi văzuţi torenţi de apă care se revarsă peste drumuri din regiuni muntoase în provincia Ha Giang, una dintre destinaţiile preferate ale iubitorilor de munte, vehicule răsturnate şi abandonate, precum şi locuitori refugiaţi sub acoperişurile caselor.
Potrivit postului public Voice of Vietnam, trei persoane au decedat după ce au fost luate de ape sau surprinse de alunecări de teren.
Nordul Vietnamului s-a confruntat cu ploi torenţiale neîntrerupte începând de sămbătă, mii de case au fost parţial inundate, iar numeroase drumuri au fost avariate, a precizat presa de stat.
Inundaţii şi alunecări de teren
Revărsarea râului Lo a provocat ''inundaţii şi alunecări de teren'', se arată într-un comunicat publicat de autorităţile provinciei, iar accesul în trei comune din apropiere de China a devenit nepracticabil din cauza acestor alunecări de noroi.
Weekendul trecut, s-au produs de asemenea inundaţii în oraşul-port Hai Phong (Nord) şi în provincia Quang Ninh, unde se află golful Ha Long, destinaţie inclusă în patrimoniul mondial al umanităţii.
Vietnamul se confruntă frecvent cu condiţii meteorologice dificile în timpul sezonului ploios, care ţine din iunie până în noiembrie.
Anul trecut, catastrofele naturale precum inundaţii şi alunecări de teren au făcut 169 de morţi şi dispăruţi în acest stat din Asia de Sud-Est.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, fenomenele meteo extreme devin din ce în ce mai intense şi frecvente la nivel mondial din cauza schimbărilor climatice.
Comentează