Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ploile torenţiale care au căzut în statul Kogi din centrul Nigeriei au permis unui număr de peste 100 de deţinuţi să evadeze dintr-o închisoare locală

nigeria harta

Ploile torenţiale care au căzut în statul Kogi din centrul Nigeriei au permis unui număr de peste 100 de deţinuţi să evadeze dintr-o închisoare locală, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Serviciilor corecţionale din această ţară africană, citat de AFP, potrivit AGERPRES.

Citește și: Klaus Iohannis anunță! ‘Doamna Viorica Dăncilă, refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european’

"Ploi torenţiale au căzut luni, 28 octombrie, în Koton Karfe, provocând pagube teribile şi distrugând bariera care înconjoară închisoarea locală", a declarat Of Enobore, reprezentant al Serviciilor corecţionale nigeriene.

"Celulele deţinuţilor au fost acoperite de apă şi anumiţi deţinuţi au fost nevoiţi să forţeze uşile pentru a nu se îneca", a precizat acelaşi oficial nigerian într-un comunicat.

"122 dintre ei au profitat de ocazie pentru a evada, 105 au rămas la faţa locului. Douăzeci şi cinci dintre fugari au fost arestaţi, ceilalţi 97 sunt încă în libertate şi au fost daţi în urmărire", a adăugat el.

Nigeria, ţara cu cea mai mare populaţie din Africa - 190 de milioane de locuitori - este deosebit de afectată de precipitaţiile importante care continuă să cadă în finalul actualului sezon al ploilor.

Citește și: Florin Cîțu după ce a picat votul din Parlament: ‘A fost un vot politic’ .

Statele sale centrale Niger, Benue, Kogi şi Taraba sunt deosebit de afectate. Ploile au distrus culturile din această "centură agricolă" foarte importantă pentru ţară şi au forţat zeci de mii de persoane să îşi părăsească locuinţele, potrivit Agenţiei naţionale de gestionare a situaţiilor de urgenţă (NEMA).

Peste 40 de sate au fost în totalitate distruse de către ape în ultimele zile în statul Adamawa, situat în nord-estul ţării, a anunţat agenţia naţională de presă din Nigeria (NAN).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.