Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul companiei autostrăzilor din Italia, găsit NEVINOVAT după accidentul de autocar din 2013, soldat cu 40 de morţi

steag.ro
steag italia

Directorul companiei pentru autostrăzi a Italiei (ASPI), Giovanni Castellucci, a fost achitat vineri, în procesul care are loc după accidentul de autocar din 2013 soldat cu 40 de morţi în sudul ţării, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Procurorul tribunalului din Avellino solicitase zece ani de închisoare pentru directorul companiei Autostrade per l'Italia pentru responsabilitatea societăţii pe care o conduce în accidentul de la 28 iulie 2013 din apropiere de acest oraş, când un autocar cu pelerini originari din provincia Napoli a intrat în plină viteză pe o pantă descendentă, în pofida numeroaselor panouri de avertizare, şi a lovit mai mult vehicule aflate în faţă, după care a ieşit de pe şosea şi a căzut în gol circa 30 de metri. Treizeci şi opt de oameni au murit pe loc, iar alţi doi la spital.

Castellucci, în vârstă de 59 de ani şi care a indicat deja că va renunţa la conducerea ASPI, după un mandat de 13 ani, este anchetat şi în legătură cu prăbuşirea podului de la Genova din august anul trecut, soldată cu 43 de morţi.

"Ruşine!", "Aceasta nu este justiţie!", "Castellucci este un asasin!", "Vânduţi!" - au reacţionat apropiaţii victimelor, la anunţarea verdictului.

Pedeapsa cea mai severă în legătură cu tragedia din iulie 2013 a fost pronunţată împotriva proprietarului autocarului, Gennaro Lametta, care a fost condamnat la 12 ani de închisoare, considerându-se că la originea accidentului s-a aflat funcţionarea necorespunzătoare a frânelor vehiculului. Parchetul a estimat însă că şi ASPI are o parte de responsabilitate, deoarece nu a întreţinut în bune condiţii carosabilul, care a fost afectat de sarea aruncată pe şosea pentru a evita poleiul în cursul iernii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.