DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PMB a cumpărat 8.400 de teste pentru antigen SARS-CoV-2 şi 5.400 de teste rapide COVID-19 pentru testarea de tip screening a bucureştenilor

teste coronavirus

Primăria Capitalei arată că, în cadrul protocolului încheiat între instituţie, cele şase primării de sector şi Institutul "Matei Balş" pentru testarea de tip screening a bucureştenilor pentru coronavirus, a achiziţionat 8.400 de teste pentru antigen SARS-CoV-2 şi 5.400 de teste rapide COVID-19, alte câte o mie de teste din fiecare tip fiind cumpărate de primăriile sectoarelor. Aceste instituţii vor asigura şi echipamentele necesare echipelor medicale care vor face testările, anunță news.ro.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) precizează că între Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş”, PMB, ASSMB şi cele şase primării de sector a fost încheiat, în 27 martie, un Protocol care prevede în detaliu atribuţiile fiecăreia dintre părţile semnatare.

Citește și: ‘Cu Ludovic Orban, PNL nu are nicio șansă să mai câștige alegerile. 1 milion de români sunt în șomaj tehnic, cu salariile tăiate’ – Bogdan Chirieac

"PMB, ASSMB şi primăriile celor 6 sectoare ale Capitalei şi-au asumat rolul de a asigura un sprijin logistic acţiunii de testare, în timp ce aspectele de ordin ştiinţific sunt gestionate de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, instituţia medicală care coordonează studiul şi colaborează cu European Programme for Intervention Epidemiology Training (EPIET) pentru stabilirea modalităţii de eşantionare şi pentru analiza datelor", arată reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Astfel, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a achiziţionat 8.400 de teste pentru antigen SARS CoV-2 şi 5.400 de teste rapide COVID-19 pentru Imunoglobuline G/M. De asemenea, cele şase primării de sector au achiziţionat fiecare 1.000 de teste pentru antigen SARS CoV-2 şi 1.000 de teste rapide COVID-19 pentru Imunoglobuline G/M;

"De asemenea, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a achiziţionat şi va pune la dispoziţia Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” toate echipamentele de protecţie necesare pentru protecţia personalului medical şi a şoferilor ( halate chirurgicale, viziere, mănuşi, măşti FFP2, soluţii antiseptice, truse de urgenţă, materiale necesare activităţii de testare în teren, etc)", mai scrie în comunicat.

Citește și: Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’

La rândul lor, cele şase primării de sector semnatare ale protocolului şi-au asumat trimiterea invitaţiilor către persoanele selectate în cadrul eşantionului de testare, recepţionarea şi centralizarea răspunsurilor la invitaţia de participare la testare, programarea pe zile/ore a persoanelor care au răspuns afirmativ la invitaţie şi stabilirea, împreună cu Poliţia locală din subordine, a traseului echipei de testare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.