DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PMP, noul partid prezidențial, se burdușește de ”dalmațieni”

dalmatieni
Marea schimbare a PMP nu pare atât de mare, având în vedere că partidul se întărește prin traseism politic. Mai mult decât traseismul politic, PMP a preluat și ”dalmațieni”, adică parlamentari cu probleme legale. Doi dintre foștii PDL-iști, trecuți între timp la PMP,  deputații Ștefan Stoica și Florin Popescu, au fost declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate. ANI a solicitat Camerei Deputaţilor să îl demită pe deputatul PDL Ştefan Bucur Stoica, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat incompatibil. ANI a constatat faptul că Ştefan Bucur Stoica, în calitate de consilier judeţean în cadrul CJ Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, şi calitatea de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003. Cazul deputatului Ștefan Stoica este similar cu cel al senatorului PNL, Akos Mora.  În cazul acestuia, ANI pune presiune pe Senat să pună în aplicare decizia ÎCCJ, ceea ce l-ar putea afecta și pe deputatul proaspăt trecut la PMP. Un al doilea incompatibil trecut la PMP este deputatul Florin Popescu. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea cercetării lui Florin Aurelian Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în prezent deputat PDL, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. ANI informează miercuri că, în urma evaluărilor efectuate, a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Florin Popescu, întrucât, în calitate de preşedinte al CJ Dâmboviţa, a semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 436/20.10.2010, precum şi şapte acte adiţionale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între CJ Dâmboviţa şi SC Procor SA. Potrivit ANI, Florin Popescu a deţinut calitatea de asociat la SC Procor SA, până în luna iunie 2008, iar beneficiul patrimonial obţinut este de 1.003.509 lei (aproximativ 228.070 euro).  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.