PMP propune 2 scenarii de unificare a dreptei

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 23-05-2014

Actualizat: 23-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O variantă prevede ca toate partidele de dreapta să aibă un candidat unic în turul unu, "cel mai puţin probabil scenariu". A doua variantă prevede ca partidele născute "sub patronajul lui Traian Băsescu" să desemneze un candidat comun pentru turul întâi.


"Sunt două variante de unificare (a dreptei-n.r.) în ideea alegerilor prezidenţiale: fie toate partidele înainte de turul unu desemnează un singur candidat, inclusiv PNL, cel mai puţin probabil scenariu sau scenariul în care celelalte partide care ţin de popularii europeni, dar în acelaşi timp sunt partide care s-au născut cumva sub patronajul lui Traian Băsescu desemnează un singur candidat şi aici vorbesc de Mişcarea Populară, PDL, Forţa Civică, desemnează un singur candidat; în turul unu avem un candidat de la PNL şi un candidat al acestor partide, iar în turul doi va fi susţinut de toate partidele candidatul care intră în turul doi, deci dacă intră candidatul nostru, inclusiv de PNL", a spus fostul ministru al Dezvoltării.

Elena Udrea mai spune, într-un interviu la RFI, că Mişcarea Populară ar susţine un candidat al PNL în turul doi la prezidenţiale: "Noi suntem gata să susţinem şi un candidat PNL, în special în turul doi. Deci cel mai probabil, susţinerea aceasta ar fi posibilă în turul doi, în situaţia în care candidatul PNL ar intra în turul doi... Speranţa noastră este - şi e bazată pe analizele sociologice pe care le avem - speranţa noastră este că va intra un candidat care face parte dintr-un partid aparţinând de popularii europeni".

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri