Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PMP solicită Guvernului aplicarea unor măsuri concrete pentru salvarea industriei grele şi a industriei petrochimice româneşti

Creşterea apocaliptică a facturilor la gaze naturale şi electricitate a condus până într-acolo încât foarte multe fabrici, uzine şi combinate România să fie pe punctul de a pune lacătul pe poartă. În special, creşterea preţului la gaze pe care statul nu a făcut nimic să o limiteze a făcut ca anumite sectoare să devină, peste noapte, nerentabile. Vedem astăzi proteste ale sindicatelor din industria de aluminiu şi, foarte probabil, în curând, vor exista mişcări şi în industria petrochimică. Din păcate, PMP constată că guvernanţii actuali (PSD – PNL – UDMR) se dau de ceasul morţii la televizor pentru a reduce facturile consumatorilor casnici, dar nu mişcă niciun deget pentru consumatorii persoane juridice şi mută toată povara pe mediul de afaceri.

Partidul Mişcarea Populară cere Executivului condus de generalul Nicolae Ciucă să ia măsuri concrete pentru a salva industria românească. Propunerile pe care PMP le înaintează Guvernului sunt:

1. Reglementarea preţului practicat de companiile producătoare de gaze naturale şi electricitate deţinute de stat. Se pot face contracte pe perioada determinată pentru achiziţii la preţuri preferenţiale pentru anumite tipuri de industrie. Nu este o practică nouă – acelaşi lucru s-a făcut şi în timpul guvernării Boc – PDL la precedenta criză financiară când a fost salvată industria petrochimică românească. În acest sens, se pot obţine derogări specifice de la Comisia Europeană în acest sens.

2. Scăderea temporară a TVA la gaze şi electricitate, precum şi reducerea taxelor şi accizelor încasate de stat şi incluse în calculul facturilor.

3. Legislaţie specifică pentru eşalonarea plăţii facturilor pe parcursul unui an pentru marii consumatori industriali. În felul acesta, cash flow-ul se va îmbunătăţi, iar fabricile, uzile şi combinatele vor putea funcţiona în continuare.

4. Aprobarea unor scheme de ajutor de stat pentru companiile afectate de scumpirile de energie şi care să fie acceptate de Comisia Europeană. Există deschidere în acest sens din partea Bruxelles-ului, mai ales în contextul în care multe ţări se confruntă cu probleme similare.

Punerea pe butuci a industriei petrochimice româneşti ar fi o lovitură extrem de dură dată economiei naţionale. Pe lângă zecile de mii de locuri de muncă aflate în pericol, ar putea fi afectată foarte mult agricultura. Ne vom trezi în ipostaza de a importa îngrăşăminte scumpe din Polonia, Germania sau Turcia, ceea ce va duce şi mai mult la scumpirea alimentelor în următorul sezon rece. Dacă PSD chiar vrea să rezolve pe termen mai lung problema preţului la alimente de bază, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să aplice măsurile propuse de PMP şi astfel să salveze industria petrochimică. Lipsa unei reacţii guvernamentale ar însemna şi condamnarea agriculturii româneşti la statutul de exportatoare de materie primă. Pe termen mediu şi lung, costurile pentru stat vor fi şi mai mari.

Aplicarea măsurilor propuse de Partidul Mişcarea Populară ar avea ca efect imediat domolirea relativă a avântului inflaţionist, obiectiv principal pentru BNR şi Guvern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.