Liberalii decid la munte strategia pentru 2024

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 03-11-2023

Actualizat: 03-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ PNL

Conducerea extinsă a PNL se reunește de la ora 09.00, într-o ședință, la Sinaia, urmând a fi discutat strategia pentru alegerile din 2024, situațiile din diferite județe, dar și să modul cum pot pune capăt plecărilor de primari.

În primul rând, este așteptată luarea deciziei oficiale că PNL va merge singur în alegeri. Potrivit datelor pe care le are conducerea liberală, varianta liste separate față de PNL le-ar aduce puncte în plus. Și în rândul liderilor din teritoriu peste două treimi au înclinat pe varianta liste separate.

O a doua temă este situația județ cu județ, în condițiile în care situațiile diferă în funcție de regiune. În teritoriu sunt nemulțumiri că oamenii din conducerea centrală nu gestionează problema plecării primarilor.

În ședința PNL s-ar putea decide adoptarea unui ton mult mai critic față de PSD, adică să nu mai fie acceptate ironiile social-democraților, fără să li se răspundă acestora, precum și față de măsuri.

Nu în ultimul, un mare interes este față de proiectele de infrastructură, unde aleșii din teritoriu le vor cât mai repede în derulare, în condițiile în care banii sunt trimiși cu greu, din cauza lipsei fondurilor.

Ironii din partea PSD

Deputatul PSD Marian Mina se lansează joi într-un atac la adresa liberalilor, pe care îi întreabă retoric dacă i-a invitat cineva pe o listă comună la alegeri. „Ştiţi bancul cu furnica aia care se uită în oglindă şi se crede elefant?! Cam aşa începe şi povestea „Prin noi înşine” pe care Brătienii de rit nou o lansează la Sinaia, la un bufet rece”, spune Mina.

În schimb, șeful PNL, Nicolae Ciucă, a prezentat concluziile întâlnirii de aseară. „Am început astăzi lucrările forurilor de conducere ale PNL, la Sinaia, cu un raport al activității guvernamentale. Miniștrii liberali au prezentat principalele proiecte pe care le au în desfășurare în această perioadă pentru a avansa, în toate domeniile pe care le coordonăm, reformele asumate de la nivelul Executivului. Am avut, de asemenea, discuții despre proiectele pe care Partidul Național Liberal și le propune și pe care le vrem cuprinse în bugetul pe anul următor.

Mă bucur că, indiferent de portofoliul gestionat, concluzia unanimă a fost că bugetul pentru 2024 trebuie puternic axat pe componenta de investiții. Așa cum am arătat și până acum la guvernare, viziunea liberală este cea corectă și singura care poate duce la dezvoltarea și modernizarea României pe termen lung”,  a afirmat Ciucă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri