PNL a decapitat Casa Națională de Pensii: cine este noul președinte instalat de guvernarea Ludovic Orban

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 09-12-2019

Actualizat: 09-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Ludovic Orban l-a revocat din funcție pe președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Ioan Petru Căprariu, în locul său fiind numit la șefia CNPP Laurențiu Tenț, șeful casei de pensii din Bihor. Decizia a apărut în Monitorul Oficial.

CV-ul pe scurt: Laurențiu Tenț (38 de ani) este licențiat în Drept (Facultatea de Științe Juridice și Administrative Oradea), a fost inspector la Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în 2007-2008, în 2008-2013 a fost consilier la aceeași instituție, în 2013 a devenit director adjunct la Casa Județeană de Pensii Bihor, după care a urcat în fruntea instituției.

Liberalii au anunțat de două săptămâni că vor să schimbe conducerea Casei Naţionale de Pensii (CNP) pentru că Ioan Petru Căprariu caută să fugă de responsabilitate "prin concediul prelungit pe care îl tot cere".

Citește și: Raed Arafat amenință că pleacă din România. Fondatorul SMURD: Pentru ce am făcut în țara asta, dacă vor să mă demită, să mă demită onorabil .

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri