PNL a depus 359 de amendamente la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat trimise spre dezbatere şi adoptare în Parlament, potrivit unui prim centralizator, au precizat pentru AGERPRES surse din partid.
Potrivit aceloraşi surse, 16 amendamente au fost depuse la proiectul legii bugetului de stat, iar din restul de 343 de amendamente depuse la anexe, cinci se referă la bugetul asigurărilor sociale de stat.
La PNL se află în desfăşurare o şedinţă a Biroului Executivul al partidului.
PNL a depus 359 de amendamente la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

3.427
Consilerul BNR demontează „Ilie Sărăcie” și avertizează: o criză politică poate arunca România într-o criză economică dramatică
3.427

118
Ministrul Energiei, mesaj pentru „cei care nu se opresc nici de sărbători”, ci sunt „la datorie zi şi noapte”: Sunt oamenii care ţin sistemul energetic în funcţiune, iar munca lor, chiar dacă nu se vede de fiecare dată, se simte în fiecare casă
118

3.235
Cristoiu: 'Bolojan îl ține pe Nicușor Dan prin rețea'. Scandalul procurorilor, doar o perdea de fum
3.235

16.018
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
16.018

5.985
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
5.985

285
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
285

2.487
Vasile Dîncu: Ministerul Justiției e ca strâmtoarea Ormuz
2.487

2.591
SURSE - Test de rezistență pentru Bolojan: Consultări AUR - PACE pentru o moțiune de cenzură pe 15 aprilie
2.591

210
Deputatul Andrei Gușă (AUR): Scoaterea Gold FM și Realitatea Plus din emisie creează un precedent periculos și ne aruncă într-o dictatură hidoasă!
210

210
Senatorul Sava: Decizia Curţii de Apel privind Realitatea a restaurat democraţia
210

191
Deputat: Băncile au furat de la oameni cu ROBOR-ul
191

474
Ministrul Economiei anunță că imobilul ocupat de 18 ani fără ca statul să încaseze chirie, descoperit de Miruță, a reintrat în patrimonial statului
474

3.714
Ministrul Apărării face afirmații fără menajamente: pe cine nu ar vota niciodată și ce spune despre Parlament
3.714
















Comentează