DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL a luat în vizor 'asistații': La muncă, ori adio venit minim garantat

sigla pnl

Deputatul liberal Florin Roman a iniţiat, alături de mai mulţi parlamentari PNL, un proiect de lege privind modificarea

legislaţiei privind venitul minim garantat astfel încât refuzul unui loc de muncă să aibă drept consecinţă anularea ajutorului social.
"PNL vine în sprijinul autorităţilor locale şi al agenţilor economici care au nevoie de forţă de muncă şi, în acest sens, am depus în Camera Deputaţilor, alături de mai mulţi colegi liberali, un proiect de lege prin care se modifică alineatul (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul ca persoanele apte de muncă să accepte locul de muncă care li se oferă sub condiţia ca refuzul acestuia duce la încetarea ajutorului social sub formă de venit minim garantat", a anunţat deputatul liberal, într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

Vezi şi: Fost ministru, profeţie sumbră pentru Băsescu: Doar dacă moare poate scăpa

Vezi şi: Radu Tudor: 10 acțiuni spectaculoase după eliberarea lui Ghiță

Potrivit sursei citate, propunerea PNL se bazează pe datele statistice oferite de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. "Conform acestora, la nivelul lunii decembrie 2016 aveam ca număr de beneficiari de drepturi curente - 55.457, beneficiari suspendaţi la sfârşit de lună - 2.643. Pentru luna aprilie 2017, statistica ne arată că avem ca număr de beneficiari de drepturi curente - 243.006, beneficiari suspendaţi la sfârşit de lună - 17.712. Tot datele statistice ne arată că în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani", se arată în comunicat.

Actuala legislaţie, precizează deputatul PNL, dă dreptul persoanelor care încasează venitul minim garantat să refuze de trei ori ocuparea unui loc de muncă.

"PNL consideră că este absolut necesară schimbarea acestei situaţii, mai ales că, aşa cum presa a relatat în numeroase rânduri, mulţi dintre beneficiarii venitului minim garantat stau în vile şi se plimbă cu maşini scumpe. Apreciem că ajutoarele sociale oferite de stat trebuie strict orientate către cei care au nevoie de ele, nu către cei care vor să înşele statul şi stau lună de lună cu mâna întinsă la primărie, aşteptând banii aferenţi venitului minim garantat", afirmă deputatul Florin Roman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.