Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL a numit noi șefi în județe, după ce pierzătorii de la locale au fost MAZILIȚI

library.com
negocieri

Biroul Executiv al PNL a înlocuit președinții de filiale județene care au obținut un scor slab la alegerile locale. Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunțat că aceștia vor fi interimari, până la organizarea de alegeri în teritoriu.

Citește și: Raed Arafat anunță măsuri suplimentare din cauza creșterii numărului de bolnavi: 'Fără discuţie aceste măsuri sunt necesare'

”În primul rând, am luat decizia, împreună cu colegii noștri, de a numi noi președinți interimari în filialele unde au fost dizolvate birourile permanente județene. Respectiv la Bacău, unde Viorel Miron a fost desemnat de către Biroul Executiv Național să fie noul președinte interimar al PNL Bacău. La Brăila, unde Cătălin Boboc a fost desemnat de către Biroul Executiv Național să fie noul președinte interimar al PNL Brăila. La Ialomița, unde noul primar al Municipiului reședință de județ, Slobozia, a fost desemnat de către colegii mei noul președinte interimar al PNL Ialomița. La Hunedoara, unde colega noastră, Vlăduța Stănescu, a fost desemnată să ocupe poziția de președinte interimar al filialei PNL Hunedoara.

Nu în ultimul rând, avem la Satu Mare un coleg tânăr care a fost numit președinte interimar al filialei Satu Mare, respectiv Adrian Cosma. La Timiș, unde președintele Consiliului Județean, proaspăt ales, a fost desemnat președinte interimar al filialei PNL Timiș.

Acestea sunt numirile, care au fost votate de către Biroul Executiv, iar colegii vor merge în teren și vor pregăti alegerile parlamentare, respectiv perioada de precampanie și perioada de campanie.”, a spus Sighiartău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.