PNL acuză din nou PSD de PENIBILITATE

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 19-03-2014

Actualizat: 19-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"PNL constată că PSD revine, zi după zi, la comportamentul şi practicile partidului-stat din vremea lui Adrian Năstase. Campania de racolare a unor parlamentari sau primari liberali aruncă şi mai mult în penibil modul PSD de a face politică odată ajuns la Putere", menţionează sursa citată.


Liberalii mai susţin că "politica agresivă a PSD de a destructura PNL, prin încercările repetate de racolare a membrilor liberali de partid, arată justeţea deciziei PNL de a nu mai continua proiectul USL cu un astfel de PSD, reîntors în timpurile de tristă amintire ale anilor 2000-2004". "De altfel, încă din februarie, precizam într-un comunicat de presă faptul că ştim că PSD a trasat sarcina fiecărei filiale social-democrate din întreaga ţară să racoleze minim un parlamentar al PNL", mai spun liberalii.

 
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri