DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL acuză: Prin traseismul promovat de PSD au fost blocate fondurile pentru comunitățile locale

pnl logo
Preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc susţine că, prin Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor locali, guvernul actual vrea să demonstreze că doar dacă eşti membru PSD poţi obţine fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Guvernul PSD dovedeşte că lucrează împotriva românilor şi totul pentru a putea ajunge la Cotroceni. Prin OUG privind migraţia aleşilor locali, ceea ce ne transmite actualul Executiv este că înscrierea în PSD este singura modalitate prin care aceştia pot obţine fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunităţilor. Altfel, dacă nu trec la PSD atunci nu li se acordă bani. Ordonanța de urgență poate fi privită ca o formă de şantaj și manipulare pe care se pare că unii vor să o ducă la rangul de politică de stat. Deşi sloganul PSD este “Mândru că sunt român”, acest partid demonstrează că acţionează împotriva românilor, dacă acest lucru îi asigură locul mult dorit la Cotroceni. Mâine, la Braşov, are loc prima mare reuniune oficială a aleşilor locali ai PNL şi PDL care o să demonstreze forţa Alianţei Creştin Liberale. Sunt convins că preşedinţii de Consilii Judeţene, primarii, consilierii judeţeni şi locali ai ACL vor arăta că nu se lasă intimidaţi de promisiunile mincinoase ale PSD şi vor rămâne loiali partidului care i-a susţinut în alegeri. ACL are puterea de a da viitorul preşedinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis, el însuşi un primar al unui oraş important, care nu are nevoie să-şi şantajeze aleşii locali pentru a fi votat de români şi pentru care faptele şi rezultatele vorbesc de la sine. După ce Klaus Iohannis va ajunge la Cotroceni şi vom îndepărta actualul guvern, sprijinul pentru administraţiile locale  va fi acordat în funcţie de merit şi având ca obiectiv interesele românilor, şi nu în funcţie de apartenenţa politică. Nu în ultimul rând, PSD demonstrează că nu are pic de respect pentru voinţa şi votul românilor. Nimeni nu poate să modifice istoria şi nici voturile acordate în 2012 pentru PNL. Disperarea PSD este însă vizibilă nu doar pentru locuitorii României care nu se lasă prostiţi, dar mai ales pentru aleşii locali. Fiecare ales local trebuie să fie conștient că își va pierde mandatul atunci când ordonanța de urgență va fi declarată neconstituțională de CCR. În plus, primarii trebuie să fie conștienți că promisiunile făcute în campania electorală vor rămâne doar promisiuni. Bugetul de stat nu va putea susține într-o lună de zile lipsa fondurilor nealocate timp de 2 ani. În calitatea mea de şef al organizaţiei PNL Neamţ, solicit guvernului, în numele primarilor nemţeni, dar şi al cetățenilor din toată ţara, deblocarea fondurilor atât de necesare comunităţilor locale. Guvernul trebuie să înţeleagă că această ordonanță de urgență ce poate fi privită ca o formă de şantaj și manipulare este inacceptabilă, imorală şi împotriva statului de drept. Astfel de demersuri cu impact major trebuie adoptate în Parlament, prin lege, și nu prin OUG. În final, nu pot să nu mă întreb: ce se va întâmpla dacă un primar pariază greșit și se va duce spre partidul care nu va câștiga bătălia pentru Cotroceni? Cred că aleșii locali trebuie să privească spre viitor, convingerea mea fiind aceea că cei corecți și onești  nu își vor trăda electoratul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.