DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL acuza un plan infernal in PSD: Fiecare filiala, ordin sa racoleze parlamentari liberali

negocieri
“Informațiile sunt confirmate de reprezentanți PNL, care au fost contactați în acest sens de către liderii PSD. Partidul Național Liberal condamnă aceste practici și este dezamăgit de faptul că, în 2014, PSD recurge la astfel de metode grosolane, specifice începutului anilor ’90. De asemenea, astfel de încercări sunt dovada clară a disperării social-democraților care, în încercările lor de a destabiliza PNL, s-au lovit de credința comună și de atașamentul fiecărui liberal față de partidul pe care-l reprezintă”, mai spun liberalii. VEZI replica PSD: PSD: Atacurile PNL la adresa PSD privind racolarea de parlamentari sunt degradante

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.