Prin vocea deputatului ;i vicepre;edintelui liberal Florin Roman, PNl cere demisia lui Alexandru Rafila în scandalul morților de la Spitalul Sf. Pantelimon.
"Ministrul PSD, dl Alexandru Rafila este obligat să demisioneze. Sau să fie demis de premierul Ciolacu.
Când unii medici de la spitalul “Sfântul Pantelimon” decid cine trăiește și cât trăiește, după un control al ministerului condus de dl Rafila, care a spus ca e totul ok, singura ieșire e demisia! Să moară 17 oameni la ATI și să te faci ca plouă este de neacceptat. Să aperi niște medici malefici scoși în cătușe, poate fi “colegial”, dar ca ministru nu te poți juca cu așa ceva.
Îl respect pe profesorul Rafila, dar e clar, ca după aceste drame cumplite, ministrul Rafila trebuie să-și depună demisia sau în caz contrar, să fie de urgență demis!", a spus Florin Roman.
Nicolae Ciucă, reacţie în cazul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacţionat, miercuri seară, în cazul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, apreciind că cei care încalcă jurământul lui Hipocrate ”ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”. De asemenea, Ciucă consideră că cei responsabili de funcţionarea şi îmbunătăţirea sistemului sanitar pentru a preveni astfel de încălcări, în speţă ministrul PSD al Sănătăţii, ”trebuie să acţioneze fără ezitare”.
”Jurământul este sacru. Ca militar, ştiu foarte bine că încălcarea acestuia poate costa vieţi şi poate reduce încrederea în profesiile care salvează vieţi. Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate - de a proteja şi de a servi - ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”,m a scris, miercuri seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă, refecindu-se la dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
Ciucă afirmă că ”cei responsabili de funcţionarea şi îmbunătăţirea sistemului sanitar pentru a preveni astfel de încălcări – de exemplu, ministrul Sănătăţii - trebuie să acţioneze fără ezitare şi autorităţile trebuie să acorde sprijinul necesar familiilor celor care au avut de suferit într-un caz atât de cumplit”.
”Oamenii trebuie să primească asigurări că aceia care depun un jurământ în slujba oamenilor iau acest lucru foarte în serios. Fără încredere, ei nu vor veni către noi atunci când vor avea nevoie, iar întreaga societate va avea de suferit”, a mai transmis liderul PNL.
Doi medici şi o asistentă au fost reţinuţi de către procurori în dosarul respectiv, fiind deocamdată probată uciderea intenţionată a unui pacient de 54 de ani prin scăderea dozei dintr-un medicament.
Într-un interval de patru zile au fost reclamate, însă, 17 morţi suspecte, iar ancheta procurorilor continuă.
Comentează