Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberali fac un nou Congres Extraordinar. Nicolae Ciucă va fi ales președinte într-o cursă în care nu are adversar

Inquam Photos - George Călin
Inquam Nicolae Ciucă PNL

Liberalii se reunesc, duminică, într-un Congres extraordinar, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi alege din nou preşedintele, la doar şase luni de la ultimul congres, în care 5.000 de delegaţi îl aleseseră pe Florin Cîţu la şefia partidului, după o campanie dură şi plină de atacuri între acesta şi fostul preşedinte Ludovic Orban. De data aceasta, la Congresul organizat în grabă vor participa doar 1.300 de delegaţi, din întreaga ţară.

Vezi și: Nicolae Ciucă, noul președinte al PNL: general cu grade câștigate în război, soldat devotat lui Iohannis în politică, doctor în științe militare

Congresul extraordinar are loc în contextul demisiei preşedintelui PNL, Florin Cîţu, pe 2 aprilie. Decizia acestuia a venit în urma pierderii susţinerii în partid, împreună cu el renunţând la funcţia de secretar general şi Dan Vîlceanu, care a plecat şi din Guvern. Prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a preluat şefia interimară a PNL, până la Congres.

Vezi și: Ludovic Orban, ironic la adresa congresului PNL: Ciucă trebuia pus preşedinte prin decret prezidenţial

După ce ruptura dintre partid şi Guvern s-a perpetuat, pe fondul combinaţiei de preşedinte de partid care nu deţine şi şefia Executivului, liberalii au decis să facă o schimbare bruscă şi să îl pună pe Nicolae Ciucă, premierul României, în fruntea PNL. Au contribuit la decizie atât scăderea în sondaje, partidul ajungând sub 20 la sută, precum şi tensiunile din ce în ce mai mari între preşedintele partidului şi premier, în privinţa luării deciziilor la nivel guvernamental şi în coaliţia de guvernare.

Ca şi Florin Cîţu, când a preluat şefia partidului în septembrie 2021, şi Nicolae Ciucă a avut nevoie de o derogare de la partid pentru a candida, pentru că nu îndeplinea condiţia de vechime în partid, de 5 ani, potrivit statutului.

Premierul Nicolae Ciucă a venit, în ultima zi de depunere a candidaturilor, cu moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică” care are 24 de pagini şi include o scrisoare adresată liberalilor scrisă de mână.

În scrisoare, premierul vorbeşte despre valorile dreptei şi despre contextul geopolitic, plus multiplele crize şi provocări din ultima perioadă. ”Ca să depăşim crizele şi să fructificăm oportunităţile este necesar să întărim leadershipul politic şi acţiunea guvernamentală şi să consolidăm doctrinar PNL ca Partid al Dreptei pro-occidentale şi lider al aducerii României între cei care profesează valorile Occidentului”, le-a transmis Ciucă colegilor din partid.

După alegerea preşedintelui PNL, Consiliul Naţional se va reuni pentru a alege noul secretar general al partidului, cel mai probabil funcţia urmând să fie preluată de Lucian Bode.

Vezi și: Gheorghe Flutur explică schimbarea de la vârful PNL și nu ezită să-l atace pe Cîțu: 'E loc de mai bine, ca să răspund elegant, şi în comunicare şi în acţiune'

De asemenea, este posibil să se facă schimbări şi în structura de conducere a partidului, după ce se eliberează atât postul lui Lucian Bode, de prim-vicepreşedinte cât şi cel de vicepreşedinte pe probleme de apărare, deţinut de Nicolae Ciucă. În prezent, prim-vicepreşedinţii partidului sunt Lucian Bode, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur şi Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL Mircea Hava a criticat public, cu două zile înainte de Congres, faptul că liberalii trebuie să aleagă un candidat unic în fruntea partidului.

”Credibilitatea Partidului Naţional Liberal nu poate şi nu trebuie să depindă doar de un om. Că e Ciucă sau altcineva. Dacă eşti solist, eşti doar tu şi instrumentul, dacă eşti prim-ministru sau preşedinte de partid, îţi trebuie o echipă, a spus Hava, care consideră că este ”modelul de alegeri în care nu există un înfrânt ci, de fapt, pierde tot partidul”.

Şi Florin Cîţu a arătat că la Congres trebuie să participe toţi, pentru că, dacă nu votează, rămân fără preşedinte, menţionând că, dacă mai voia şi altcineva să candideze, putea să candideze pentru că era oportunitate, însă ”nu au dorit”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.