Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL, după incidentul de la conferința lui Nicușor Dan: Regimul mituitor Firea - PSD a intrat în panică

nicusor dan aurelian badulescu

PNL București transmite, într-un comunicat de presă, că „regimul mituitor al Gabrielei Firea - PSD din București a intrat în panică”, după ce viceprimarul general, Aurelian Bădulescu, a perturbat conferința de presă de vineri a lui Nicușor Dan, susținută în Prelungirea Ghencea.

„În cursul dimineții, conferința de presă a lui Nicușor Dan, candidatul PNL - USR la funcția de Primar General, organizată într-o locație-simbol a neputinței, iresponsabilității și lipsei de respect pentru oamenii de rând din acea zonă a Capitalei, a fost sabotată de Viceprimarul Capitalei, omul Gabrielei Firea. Venind neinvitat, urlând, îmbrâncindu-l pe Nicușor Dan și pe echipa acestuia la conferința PNL – USR care prezenta bilanțul dezastruos al PSD după 4 ani de mandat, Bădulescu a arătat disperarea PSD în fața iminentei pierderi a alegerilor de către PSD în Capitală”, arată PNL București.

Conform sursei citate, alături de Bădulescu, Firea i-a trimis și pe angajații societăților înființate de ea, oameni mituiți cu funcții de conducere pentru a fi folosiți pentru scopuri și acțiuni electorale.

„Comportamentul grobian al Viceprimarului Bădulescu, același de 4 ani de când este în Primarie, reprezintă adevărata față a modului în care PSD București condus de Gabriela Firea face politică. Agresiv, mincinos, grobian. Incidentul de astăzi (vineri - n.red.) provocat de PSD București, ne amintește tuturor că acesta este partidul care a chemat minerii pentru a-i bate și maltrata pe bucureșteni în 1990-1991, că este partidul care a folosit instituții ale statului român pentru a-i bate și gaza pe români la 10 august 2018. PSD este partidul care, prin toate mijloacele, încearcă să influențeze prin forță, manipulare, mită electorală și prin implicarea instituțiilor statului, scrutinurile electorale din ultimii 30 de ani”, subliniază PNL București.

Citește și: VIDEO Spirite încinse la conferința lui Nicușor Dan. Bădulescu vs. Dan: 'Nu aveți mască. Nu vă este rușine?/'Păstrați distanța!'

Formațiunea politică este de părere că, prin acest gest, „Gabriela Firea și camarila sa au demonstrat, încă o dată, că sistemul mafiot pe care îl reprezintă nu are nimic în comun cu interesele bucureștenilor, cu dezvoltarea și cu modernizarea orașului sau cu viața politică dintr-o democrație funcțională”.

Candidatul independent PSD-USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a reacționat și el după ce viceprimarul general, Aurelian Bădulescu, i-a perturbat conferința de presă din Prelungirea Ghencea.

„Condamn ferm atitudinea extrem de agresivă și lipsită de respect a Gabrielei Firea, primarul PSD al Municipiului București, care și-a trimis în această dimineață adjunctul, pe viceprimarul PSD Aurelian Bădulescu, pentru a perturba conferința mea de presă dedicată eșecului celor 4 ani de activitate a actualei administrații pesediste a Capitalei. Gabriela Firea a demonstrat astăzi, din nou, că este un reprezentant tipic al PSD - agresiv, arogant și laș. Gabriela Firea datorează scuze bucureștenilor pentru că a încercat să transforme într-un circ o evaluare public civilizată și argumentată”, se arată într-un comunicat de presă remis de Nicușor Dan MEDIAFAX.

O conferință de presă tensionată a avut loc în Prelungirea Ghencea, organizată de Nicușor Dan. La fața locului a ajuns și viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, care a intervenit permanent în timp ce candidatul susținut de PNL și USR a încercat să prezinte bilanțul mandatului Gabrielei Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.