PNL îi cere demisia ministrului Daniel Constantin. Reacția lui Voiculescu

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 26-04-2014

Actualizat: 26-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Deputatul PNL de Alba Dan Simedru a remis, vineri, un comunicat în care preciza că "un fapt grav" pe care parlamentarii PNL l-au sesizat săptămâna aceasta a fost nepublicarea în Monitorul Oficial, în termenul legal, a normelor metodologice de aplicare a Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan.


"Pentru o asemenea chestiune gravă, în mod normal, prinipalul răspunzător, adică ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vicepremierul Daniel Constantin, ar trebui să se simtă vinovat şi chiar să-şi dea demisia de onoare", scrie Simedru, precizând că legea 17/2014 este foarte importantă pentru evoluţiile viitoare din agricultura românească, scrie Mediafax.

"Astfel, conform art. 2 alin. 2 şi 3 din lege, posibilitatea dobândirii de terenuri agricole extravilane de către alte persoane decât cele române se face în condiţii de reciprocitate, iar verificarea revine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Grav este că MADR nu poate, prin structurile sale teritoriale, să facă asemenea verificări, atât timp cât nici site-ul Ministerului Afacerilor Externe nu oferă informaţii pentru punerea în aplicare a legii. Astfel, constatăm că actele de vânzare-cumpărare ce se vor încheia cu persoanele fizice sau juridice străine vor fi susceptibile de nulitate absolută.

În replică, preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, a declarat, sâmbătă, la Congresului formaţiunii, despre iniţiativa PNL de a cere demisia ministrului Agriculturii, că liberalii trebuie să înţeleagă că lupta lor nu este cu Daniel Constantin, ci cu PC.

Dan Voiculescu a apreciat gestul liberalilor de a cere demisia ministrului Agriculturii ca o încercare de răzbunare. "Aş vrea să transmitem PNL un semnal: să ridice mâna cei care sunt de acord cu păstrarea lui Daniel Constantin ca ministru", a spus Voiculescu. El a continuat: "PNL să înţeleagă că lupta PNL nu este cu o persoană, cu Daniel Constantin, ci cu Partidul Conservator".
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri