Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL îi va taxa drastic pe demnitarii cu salarii mărite

sigla noua pnl

Dacă până acum, toţi aleşii, indiferent de funcţiile deţinute în Legislativ, aveau venituri relativ egale, între 5.000 şi 6.000 de lei, de la 1 august, 26 de parlamentari, membri ai Birourilor Permanente, primesc indemnizaţii care ajung la 14.000 de lei. Șapte dintre aceștia sunt liberali, iar sursele spun că aceştia vor fi obligaţi să contribuie cu mai mulţi bani în conturile partidului.

Mai exact, liderii PNL consideră că vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Parlamentului ale căror venituri au crescut ar trebui să contribuie cu mai mulţi bani faţă de ceilalţi parlamentari fără funcţii de conducere în Legislativ. Suma ar ajunge, potrivit unor surse din partid, la 4.500 de lei şi jumătate din indemnizaţia lunară.

Fiind chestionat pe acest subiect, Cristian Bodea, senator PNL și chestor al Senatului, a precizat, potrivit Digi24, că o astfel de măsură nu l-ar deranja cu o singură condiție: „Partidul ne face, lui îi datorăm totul. Trebuie să contribuim ca partidul să aibă surse de finanţare pentru campanie, pentru comunicare, toate astea costă... Dacă ar fi pe perioada asta până se pun în acord şi celelalte salarii, ar fi ok. Dar dacă rămâne pe viaţă, înseamnă că noi am câştiga mai puţin decât un parlamentar normal, în condiţiile astea”.

Un alt coleg, Alexandru Pereş (secretar al Senatului) este și el de acord cu această propunere: „Dacă indemnizaţia mea creşte, categoric atunci şi procentul acela pe care îl plătesc acum ca membru al Partidului Naţional Liberal o să trebuiască să fie mai mare”.

Nici la Camera Deputaţilor, aleşii nu se împotrivesc ordinului de partid.

Ioan Bălan, deputat PNL și chestor  la Camera Deputaţilor, susține o astfel de măsură: „Mi se pare firesc, până la urmă ai ajuns acolo, pe postul acesta, cu susţinerea partidului şi e firesc ca şi partidul să beneficieze dacă e cazul”. Totuşi, chestorul liberal are cotizaţii restante la partid. „La un moment dat plăteam, după aceea nu am mai plătit. Din primăvară până acum nu am plătit nimic”, a replicat acesta.

În urmă cu un an şi jumătate, PNL a decis ca fiecare filială a vechiului PNL să achite lunar 4.500 de lei, pentru ca partidul să îşi poată plăti datoriile de 3 milioane de euro. Documentele de la finalul anului trecut indicau datorii ale noului PNL, de aproximativ 6 milioane de euro.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.