Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL ironizează PSD: Legenda lui Terente reînvie în Delta Dunării

PSD

”Pun la cale fraudarea votului!”, acuză PNL, care vede întâlnirea din Delta Dunării un fel de grupare a celebrei bande a hoțului Terente, din perioada interbelică.

 ”Întâlnirea liderilor PSD din Delta Dunării, din aceste zile, întâlnirea la care nu se vor discuta politici guvernamentale menite să crească nivelul de trai al românilor, ci modalități de fraudare a votului sau modalități de a scăpa de teama pe care DNA o inspiră baronilor locali, nu poate decât să ne amintească de faptul că în perioada interbelică, zona Deltei Dunării era cunoscută ca loc de întâlnire al bandei tâlharului Terente.

Istoria ne spune, că în această zonă se ascundea Terente, supranumit Regele Bălților, un bandit lipovean care fura și ucidea fără nici un fel de milă. Paralela peste ani ar fi forțată dacă am folosi toți termenii comparației cu întâlnirea de zilele acestea a PSD-iștilor, dar din păcate, furtul este un fenomen extrem de actual, fenomen ce necesită structuri organizatorice și întâlniri ascunse de genul acesteia.

Fără a duce lucrurile în derizoriu, nu putem să nu amintim că inclusiv în romanele de ficțiune, zona Deltei Dunării este folosită pentru întâlniri conspirative, numai că în “Toate pânzele sus” de Radu Tudoran, banda lui Spânu nu scapă de ceea ce se teme cel mai mult, adică de brațul legii.

Dincolo de aceste comparații, tristul adevăr este că milioane de români se uită cum liderii partidului de guvernământ, miniștrii care ar trebui să lucreze în slujba poporului, se întâlnesc în locații ascunse pentru a organiza mecanisme electorale și strategii de furt, în condițiile în care în buzunarele oamenilor de rând banii pentru alimentele de bază sau pentru medicamente sunt din ce în ce mai puțini.”, se arată într-un comunicat al PNL remis redacției stiripesurse.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.