Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține că numirea lui Liviu Dragnea, condamnat în primă instanță, în funcția de președinte interimar a declanșat restaurația în PSD și mai mulți lideri ai partidului cu probleme penale au revenit în funcție sau sunt pe cale să facă acest lucru.
”Numirea lui Liviu Dragnea — condamnat în primă instanță — în funcția de președinte al social-democraților a produs restaurația în PSD și liderii cu probleme penale revin rând pe rând la putere. Vineri, Mircea Cosma, care s-a suspendat din funcția de președinte al PSD Prahova după ce a fost pus sub urmărire penală de DNĂ, s-a întors în funcție, anunțând conducerea organizației județene că își revocă suspendarea, deși situația sa juridică e foarte complicată și poate ajunge oricând în situația lui Darius Vâlcov. Gheorghe Nichita, aflat sub control judiciar pentru niște forme dezarmante de abuz în serviciu, este rugat să renunțe la autosuspendarea de la șefia PSD Iași. Probabil va fi rugat să preia și organizația de femei a partidului, a dovedit că are viziuni interesante în această direcție”, arată liberalul.
Ovidiu Raețchi a punctat și că, în noul context, ne așteptăm ca în statutul PSD să apară o prevedere potrivit căreia nu ai voie să faci parte din structurile de conducere ale partidului dacă nu ai în CV măcar o minimă experiență de urmărit penal: ”În martie, PSD adopta o rezoluție care conținea următorul punct: 'membrii de partid condamnați în primă instanță pentru fapte de corupție își pierd automat funcția din partid și sunt suspendați din calitatea de membru de partid'. Pentru că este clar că această rezoluție a fost votată probabil în glumă, pentru destinderea atmosferei, mă tem că în curând — după ce nevoia de umor trece — partidul lui Dragnea va adopta o nouă prevedere la statut: nu ai voie să faci parte din structurile de conducere ale partidului dacă nu ai probleme cu legea; șefii de județ au nevoie măcar de un control judiciar în CV, iar președinții de partid cel puțin de o condamnare în primă instanță.”