PNL: Ponta nu e mai puțin corupt, doar pentru că a picat moțiunea

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 30-09-2015

Actualizat: 30-09-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că faptul că moțiunea de cenzură nu a trecut nu înseamnă că Ponta a fost absolvit de vina pe care o are, fapt ce îi obligă pe liberali să continue bătălia  pentru a-l înlătura pe Victor Ponta de la conducerea Guvernului.

Cum toată lumea știe, moțiunea nu a trecut, din păcate. În orice caz, nu este un succes, și de aici trebuie să plecăm, după părerea mea. Noi am încercat, nu am reușit de această dată, dar trebuie să continuăm — asta este cert — pentru că lucrurile pentru care a fost făcută această moțiune nu s-au schimbat, n-au dispărut. Faptul că moțiunea nu a trecut nu l-a absolvit pe domnul Ponta de niciun fel de vină pe care o care.

Domnul Ponta nu e mai puțin corupt, doar pentru că a picat moțiunea. Nu este mai puțin incompetent, doar pentru că a picat moțiunea. Nu este mai puțin incapabil să reprezinte România în plan extern pe linie guvernamentală, doar pentru că a picat moțiunea. Din păcate, lucrurile grave sunt la locul lor. Și asta obligă Partidul Național Liberal să continue ceea ce am început anul trecut după alegerile prezidențiale: o bătălie dificilă, complicată pentru a-l înlătura pe Victor Ponta de la conducerea Guvernului”, a declarat acesta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri