'Trebuie sa ne hotarâm odata în aceasta frumoasa republica pâna unde mergem cu schimbarile politice. Daca ne hotarâm cu totii ca directorii deconcentratelor sunt numiti politic e OK si toata lumea stie: când se schimba guvernul, toti pleaca acasa. Pleaca ai nostri, vin ai lor. Asta ar însemna depolitizare. Iar prefectii, stiti bine ca pâna acum câtiva ani prefectii au fost declarati politici. Au venit unii si au vrut sa-i însurubeze bine în scaune si au dat lege ca nu, acum sunt apolitici, dar ai nostri sunt pe scaun si e bine sa ramâna. Acest joc de-a v-ati ascunselea dupa deget e cel care e pagubos, nu faptul ca un politician e acolo. Daca e acolo si e declarat politician, e perfect. Eu cred ca prefectii trebuie declarati politici sau desfiintati. Eu personal as prefera desfiintarea. Pentru mine prefecturile sunt inutile. Sunt consumatoare de resurse si nu produc decât deruta', a afirmat Iohannis.
El a mentionat ca în locul prefecturilor s-ar putea institui birouri prefecturale care sa verifice legalitatea hotarârilor consiliilor locale si sa coordoneze anumite actiuni între deconcentrate. 'Sa ai un prefect, care toata lumea zice ca e apolitic si e un politruc care da cu biciul în deconcentrate, este o aberatie de tip comunist', a adaugat Iohannis.
Potrivit acestuia, o administratie performanta va exista doar când se va lua o decizie privind posturile politice din institutiile publice.
'De asa ceva nu avem nevoie si atunci, daca odata ajungem sa ne hotarâm care sunt posturile politice, dar de acolo în jos nicio influenta politica, atunci vom avea o administratie performanta. (...) Aceasta este reteta succesului administratiei: sa ai oameni profesionisti, dedicati, care au siguranta postului si siguranta zilei de mâine. Un functionar, un angajat din administratie nu trebuie sa stie cine-i ministru', a conchis prim-vicepresedintele PNL.
Klaus Iohannis s-a aflat vineri într-o vizita electorala la Zalau, alaturi de candidatul PNL la europarlamentare Eduard Helvig si deputatul liberal Lucia Varga.
AGERPRES
Comentează