Liberalii transmit un mesaj ferm în coaliție, după declarațiile PSD despre schimbarea premierului. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a subliniat că deciziile privind conducerea Guvernului sunt o chestiune internă a PNL și că niciun alt partid nu poate dicta cine ocupă funcția de prim-ministru. În același timp, acesta a arătat că liberalii rămân solidari în jurul programului de guvernare și al premierului Ilie Bolojan, în timp ce în coaliție se poartă negocieri finale pentru adoptarea rapidă a bugetului de stat.
Abrudean: fiecare partid își decide propriile probleme
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că nu crede că PSD poate decide cine este premierul din partea PNL, subliniind că fiecare formațiune își gestionează propriile decizii politice.
„Atacurile din partea social-democraţilor sunt una. Eu cred că fiecare a trebuit să-şi vadă de partidul lui, ca idee. Deci nu văd aici niciun fel de problemă, în afară de declaraţii politice care sunt poate prea zgomotoase pentru situaţia în care ne aflăm acum.
Nu cred că stabileşte PSD ce face PNL cu premierul, cine e premier, e altă bucătărie internă, aşa cum nici noi nu stabilim ce face PSD cu consultările interne pe care le au. E treaba fiecăruia din coaliţie”, a spus preşedintele Senatului, întrebat despre afirmaţiile celor de la PSD privind o eventuală schimbare a premierului Ilie Bolojan, informează News.ro.
Acesta a amintit că Ilie Bolojan a primit recent un vot clar de susținere în interiorul partidului.
„Deci nu văd pentru ce l-ar mai cere încă o data, pentru că a fost categoric acel vot de încredere. 47 pentru şi 3, cred că, împotrivă. Nu s-a schimbat nimic de atunci. În continuare, PNL susţine, fără echivoc, programul de guvernare, pe Ilie Bolojan ca prim-ministru. Deci mergem înainte”, a precizat el.
PSD vorbește despre o evaluare a guvernării
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că există mai multe motive pentru care premierul Ilie Bolojan ar putea fi demis, însă a subliniat că în prezent prioritatea este adoptarea bugetului.
El a menţionat că social-democraţii vor face o evaluare a celor nouă luni de guvernare.
Bugetul, prioritatea coaliției
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că bugetul ar trebui adoptat cât mai rapid, deoarece întârzierea creează probleme pentru economie și pentru administrația publică.
„Eu înţeleg că s-au cam agreat în mare lucrurile, în ultimele şedinţe ale coaliţiei. Sigur că dezbaterea este în curs. Va mai avea loc o şedinţă, înţeleg, pentru forma finală, s-a transmis aseară către toţi membrii coaliţiei, de către Ministerul Finanţelor. Vor analiza, vor veni cu propuneri completări, modificări, dacă e cazul. Dar, pe principii, cred că s-a agreat formula”, a spus Abrudean.
Acesta a subliniat că România are nevoie urgentă de buget, pentru stabilitate și predictibilitate.
„Deci nu cred că ar trebui să o mai lungim foarte mult cu bugetul, că oricum este foarte târziu. Sper să avem în această săptămână bugetul aprobat în Guvern, să vină spre Parlament, unde ne vom mobiliza cu siguranţă să treacă cât mai repede”, a subliniat Abrudean.
PSD decide poziția privind bugetul
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că partidul va decide poziţia oficială privind bugetul în cadrul unei şedinţe a Consiliului Politic Naţional.
„Poiectul de buget a fost trimis aseară de către ministrul Finanţelor, cel puţin mie (…) Sunt câteva lucruri care la prima vedere par a nu fi prinse, dincolo de, de exemplu, pachetul de solidaritate pe care ştiţi că nu l-au prins în totalitate. La prima vedere pare că nu e bugetată creşterea salariului minim, ceea ce a fost convenit în cadrul Coaliţiei”, a mai transmis Grindeanu.





























Comentează