DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL și USR-PLUS încep asaltul asupra TVR: rundă de încălzire înaintea execuției publice a conducerii

tvr

Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, organizează, miercuri, o dezbatere privind situaţia actuală şi viitorul Televiziunii publice. Cel mai probabil, cei de la guvernare vor forța demiterea actualei conduceri a TVR în momentul în care va fi trimis raportul de activitate în Parlament.

Citește și: Comisia Europeană a decis: Vaccinarea rămâne voluntară şi nu vor fi limitări de drepturi pentru cei care o refuză

Deputatul Iulian Bulai a precizat că la dezbatere a invitat jurnalişti din presa românească, reprezentanţi ai societăţii civile şi politicieni.

"Trebuie să avem o dezbatere despre statu-quo, viitor, soluţii şi crezul nostru despre TVR, societatea civilă, jurnalişti, politicieni. În situaţia actuală nu mai poate fi continuată activitatea managerială şi editorială a TVR, în această formă, pentru a fi relevantă. De asta avem nevoie de o dezbatere la care toţi actorii non-TVR să spună cum văd ei atât analiza statu-quo-ului, cât şi a viitorului Televiziunii naţionale", a declarat, pentru AGERPRES, Bulai.

În cadrul dezbaterii se va discuta despre modul de selecţie a preşedintelui-director general, modificările necesare în legislaţie, golurile pe care Televiziunea publică ar trebui să le completeze într-o piaţă media comercială şi locul pe care jurnalismul de investigaţie ar trebui să îl ocupe în politica editorială a TVR.

Dezbaterea este programată de la ora 10,30, la Parlament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.